Virgil Ianţu: „Mă distrează când îmi amintesc cum eram acum 14 ani“

6 iunie, 2014
virgil iantu jpeg

Spune că s-a întors acasă, la Prima TV, acolo unde a început aventura lui cu milioanele. Şi unde continuă, în fiecare sămbătă şi duminică, de la 20.30.

Nu poţi disocia numele lui de cel al emisiunii-cult „Vrei să fii mili­onar?“ Tot aşa cum nu poţi uita niciodată prima dragoste. Des­pre asta poate fi vorba şi în cazul lui Virgil, fidel de atâţia ani acestui format, ce-şi propune să facă loc culturii generale într-un showbiz dominat de mondeni. O cauză pentru care realizatorul TV merită tot respectul.

Virgil, de 1 iunie, în concurs vin copii de clasa a IV-a. E ca şi cum ai combina două emisiuni de suflet, „Milionarul“ cu „Copiii spun lucruri trăsnite“. Avem elevi isteţi, ce-ai putut observa la preselecţii?

Virgil Ianţu Am avut bucuria să constat că cei mici au evoluat foarte mult. Sunt mai maturi, dar totodată, mai deschişi şi foar­te dornici de informaţie. M-am simţit bine să fiu din nou alături de ei şi mi s-a cam făcut dor de „Copiii spun lucruri trăsnite“. În orele petrecute cu copiii, cred că făceam câteva episoade bune de tot.

Dar la preselecţiile din licee cum a fost? Cum stau liceenii cu cultura generală? Este chiar atât de grav?

Nu este deloc grav. În liceele la care am fost eu se vorbea despre procente mari de promovabilitate, iar dorinţa lor de a se în­scrie la această emisiune şi rezultatele pre­selecţiilor îmi spun că avem copii buni, ce fac parte dintr-o generaţie sănătoasă. Mi-au lăsat un sentiment foarte plăcut.

Cum este să te întorci de unde ai început, la Prima TV?

E ca şi când nu aş fi fost plecat niciodată. Acum sunt din nou acasă.

Ce-ai găsit schimbat faţă de momentul în care ai plecat de la Prima TV?

Eu cred că sunt schimbat, dacă iau ca reper începuturile cu Prima. Acum mă dis­trează când îmi amintesc ce era în mintea mea în urmă cu 14 ani. Atunci eram nesi­gur, aruncat într-un ocean, fără colac, ex­pus şi la o vârstă... aveam 29 de ani. Acum mă simt matur profesional şi mă bucur de siguranţa pe care mi-o dau şi colegii mei. Şi ei s-au maturizat cumva, dar numai pro­fesional. În rest, am rămas cu toţii la fel. Şi asta e foarte fain.

Dacă am compara nişte imagini de la începuturile tale într-ale televiziunii cu unele actuale, am observa că nu este mare diferenţă. Ai descoperit elixirul tinereţii? Ai 43 de ani şi un fizic cu 10 ani mai tânăr…

Aaa, mulţumesc! Mie mi se face ruşine atunci când văd cum arătam acum 14 ani. Elixirul este echilibrul şi autocunoaşterea. Am o alimentaţie echilibrată, o viaţă echi­librată şi pe Valentin Vasile, îngerul meu musculos păzitor, care mă urmăreşte peste tot. Antrenamentele cu el sunt foarte im­portante şi plăcute şi o viaţă dezordona­tă nu mi-ar da posibilitatea să mă ţin de treabă. E greu ce fac, dar este extrem de eficient.

Cât contează în starea ta de bine şi faptul că n-ai condus o maşină în viaţa ta. Cel puţin aşa am înţeles eu.

Nu am avut carnet de conducere nicio­dată. Mi-e bine aşa şi nu îmi imaginez viaţa altfel. Am maşina mea, condusă de un şo­fer, şi, de câte ori am ocazia şi îmi permite vremea, merg pe bicicletă. E foarte plăcut.

Fetiţa ta, Iasmina, este fan al concursului „Vrei să fii milionar“?

Nu e neapărat fan, dar, dacă prinde emi­siunea, o atrage ideea de a concura. Încear­că să dea răspunsuri şi vrea să le afle de la mine, înaintea concurentului. Mă distrea­ză asta.

Eşti un tată restrictiv cu fiica ta când vine vorba despre gadgeturi, internet, Facebook sau Twitter?

Nu intră pe asemenea conturi. Abia face nouă ani. Are tabletă, are telefon, dar nu le foloseşte cu săptămâ­nile. Am avut şi noi grijă să îi explicăm ce înseamnă timpul prea mult petrecut cu ochii într-un gadget. Ele sunt la vedere, are libertatea să le foloseas­că, dar o face, cum spu­neam, rar.

Cum te vezi peste câţiva ani, când vei fi tată de adolescentă? Cât de mult te temi de acel moment?

Recent am fost la petrecerea unor pri­eteni, am urmărit-o dansând şi interac­ţionând cu lumea şi mi-o imaginam cam cum o să fie pe la 20 de ani. Nu ştiu cum voi reacţiona atunci când va veni un el să o ia de acasă. O să îmi fie, probabil, greu să accept că a crescut. Sper doar să nu mă facă să îmi lipsească îmbrăţişările ei, cel mai bun lucru din lume.

image

Virgil Ianţu, în trupa The 50's, foto centru (circa 1996)



Recente pe Ok! Magazine

Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg