Keira Knightley trăieşte cu 50.000 de dolari pe an

24 iunie, 2014

Pentru colegii ei de breaslă, faptul că actriţa cheltuieşte atât de puţin, deşi are o avere considerabilă, poate fi văzut drept o zgârcenie. Însă aceasta e de părere că trebuie să fii cumpătat, pentru că „banii te alienează“.

Pentru colegii ei de breaslă, faptul că actriţa cheltuieşte atât de puţin, deşi are o avere considerabilă, poate fi văzut drept o zgârcenie. Însă aceasta e de părere că trebuie să fii cumpătat, pentru că „banii te alienează“.

Deşi are în conturi nu mai puţin de 50 de milioane de dolari şi e de-obicei văzută purtând haine ale marilor creatori de modă, Keira Knightley şi-a stabilit un buget anual de doar 1%, tocmai pentru că n-a avut întotdeauna aceşti bani şi pentru a rămâne “cu picioarele pe pământ”.

"Este ceva în jurul acestei sume. Adică, dacă doresc sau vreau ceva ce depăşeşte această sumă, mi-l cumpăr, dar, în general, mă menţin în jurul acesteia (acestei sume, n.r.)", a spus Knightley pentru publicaţia “Glamour”, citată de dailymail.co.uk.

"Cred că un stil de viaţă luxos te împiedică să petreci timp cu oameni care nu au un astfel de stil de viaţă. Te alienează. Cele mai plăcute, amuzante momente le-am petrecut în cele mai simple locuri", a mai spus aceasta.

Printre altele, actriţa a fost lăudată că şi-a reciclat rochia Chanel preferată, veche de cinci ani, pentru a o purta la căsătoria sa cu James Righton, anul trecut. Ceremonia a fost una intimă şi a avut loc în sudul Franţei.

Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actriţe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în "Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei ", unde a împărţit partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman. În toamna anului 2002, actriţa a obţinut un rol în "Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre", continuat cu alte trei filme, cu un mare succes de casă. În 2006, Keira a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din "Mândrie şi prejudecată".

Tot în 2006, actriţa a fost votată cea mai sexy femeie din lume şi a semnat un contract cu Chanel.

În 2007, Knightley a jucat împreună cu James McAvoy în filmul "Remuşcare", pelicula primind şase nominalizări la premiile Oscar. Printre filmele ei mai recente se numără "Să nu mă părăseşti/ Never Let Me Go" (2010), "The Beautiful and the Damned" (2011), "Metodă periculoasă/ A Dangerous Method" (2011) şi "Anna Karenina" (2012).

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG