Soţul femeii care a petrecut cu Leo DiCaprio la Cannes s-a sinucis

25 iunie, 2014
untitled 15 jpeg

Mai ţineţi minte legătura amoroasă presupusă dintre starul nominalizat la Oscar şi un model pe nume Katie Cleary? Ieri, soţul acesteia s-a sinucis, dând naştere zvonurilor că flirturile acesteia cu actori celebri l-ar fi împins la tragicul deznodământ.

Mai ţineţi minte legătura amoroasă presupusă dintre starul nominalizat la Oscar şi un model, pe nume Katie Cleary? Ieri, soţul acesteia s-a sinucis, dând naştere zvonurilor că flirturile acesteia cu actori celebri l-ar fi împins la tragicul deznodământ.

De curând, Leo s-a ferit cum a putut de paparazzi, după vestea şocantă a sinciderii soţului modelului. Katie a ajuns prima oară în atenţia media când a fost fotografiată petrecând cu actorul de 39 de ani, vestit celibatar, foarte apropiaţi, în clubul Gotha, în timpul Festivalului de Film de la Cannes. Purtătorul de cuvânt al starului din “Marele Gatsby” a insistat că aceştia discutau despre subiectul conservării faunei.

image

Frumoasa de 32 de ani a petrecut timp doar în doi şi cu actorul din Entourage, Adrian Grenier, iar aceste legături peculiare, spun ziarele, l-ar fi doborât psihic pe soţul înstrăinat al acesteia, Andrew Stern (40). Acesta hotărâse deja să divorţeze doar cu câteva săptămâni înainte de apariţia fotografiilor nevestei sale cu Leonardo DiCaprio şi Adrian Grenier.

Cei doi soţi erau separai de 8 luni, dar afaceristul – care era depresiv de c eva timp – s-ar fi simţit atât de umilit de pozele cu Katie şi celebrităţile în cauză, încât l-ar fi determiant să facă pasul nefericit. În ciuda acestui lucru, purtătorul de cuvânt al modelului a comentat că întâlnirile ei cu bărbaţi celibatari şi faimoşi nu a avut de-a face cu acţiune soţului ei.

image

FOTO WENN, DailyMail.co.uk, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg