News

4 aplicaţii de mobil pe care le poţi folosi la editarea pozelor

4 aplicaţii de mobil pe care le poţi folosi la editarea pozelor

În zilele noastre nu mai este niciun secret că pozele postate pe reţelele de socializare beneficiază de editare, într-o mai mică sau mai mare măsură. Trăim într-o lume super digitalizată unde vizualul deţine supremaţia.

Astăzi, orice smartphone are inclusă cel puţin o aplicaţie de editat poze. Şi, indiferent dacă eşti cu adevărat pasionată de fotografie sau doar postezi selfie-uri pe reţelele sociale, editarea face parte din viaţa ta.

Ca să nu mai lungim vorba, am pregătit pentru tine câteva exemple de aplicaţii de editat pentru smartphone, uşor de folosit şi menite să te ajute să obţii poze cu efect dramatic.

Instagramul este cea mai cunoscută reţea de socializare şi este o aplicaţie în sine care are filtrele şi uneltele ei personale pentru editat. Însă, dacă acestea nu sunt pe placul tău, am descoperit pentru tine câteva aplicaţii utile recomandate de Zoom by Vodafone şi care se pot folosi pentru editarea pozelor în scopul postării lor pe Instagram.

De asemenea, îţi prezentăm în continuare alte 4 aplicaţii interesante pentru editat fotografiile făcute cu mobilul - se pot folosi atât pe Android, cât şi pe iOS.

  1. Picsart

Este o aplicaţie super distractivă, uşor de folosit, având câteva opţiuni de editat de bază gratuite. Este intuitivă şi îţi oferă tutoriale în care îţi explică pas cu pas cum să faci o editare. În plus, în fiecare zi aplicaţia te provoacă cu un exerciţiu pe care ţi-l dă ca „temă de casă”. Este o aplicaţie foarte căutată, deoarece reuşeşte să acopere toate nevoile celor care editează frecvent fotografii. Conţine multe filtre atractive şi îţi pune la dispoziţie o multitudine de instrumente de editat. Cu toate acestea, pentru a ajunge la toate instrumentele, Picsart îţi cere o taxă anuală de 11.99 dolari.

  1. Facetune 2

Facetune 2 se adresează mai mult editărilor de portrete şi selfie-uri pentru social media. Ea cuprinde o varietate interesantă de filtre cu ajutorul cărora poţi acoperi imperfecţiunile feţei, poţi albi dinţii sau netezi pielea. Aplicaţia dispune de instrumente de editare asemănătoare cu cele din Adobe Photoshop, doar că acestea sunt adaptate pentru pozele făcute cu telefonul. Este disponibilă gratuit pentru 7 zile, timp în care ai parte doar de câteva tool-uri de editare. Apoi trebuie să plăteşti o taxă lunară pentru a beneficia de toate opţiunile ei.

  1. Lightroom

Lightroom este o extensie a Adobe Acrobat, însă nu ai nevoie de un cont de Adobe pentru a beneficia de această aplicaţie super intuitivă, excelentă pentru telefonul mobil. Dacă vrei să îmbunătăţeşti rapid lumina, saturaţia şi contrastul pozelor, atunci Lightroom este aplicaţia ideală pe care poţi lucra. Totodată, Lightroom te lasă să editezi doar pe anumite porţiuni ale fotografiei. De altfel, poţi tăia, roti, folosi umbre şi geometrii într-un mod isteţ.

  1. Pixlr

Chiar dacă are funcţii de editat destul de avansate, Pixlr este o aplicaţie prietenoasă cu utilizatorul şi este uşor de folosit. Are opţiuni de adăugare a unui text pe poză, înlocuirea unor obiecte cu altele, ştergerea unor porţiuni şi multe, multe altele. Te poţi bucura de o mulţime de filtre, repară ochii roşii şi te ajută cu diferite modele de rame. Şi dacă nu mai ştii ce să-i faci fotografiei, Pixlr îţi stimulează imaginaţia prin tool-urile inedite de îmbunătăţire a luminii şi culorilor. Are chiar şi opţiuni de editare automată, care modifică poza fără intervenţia utilizatorului.

 

Aplicaţiile de editat sunt numeroase şi variate. Rămâne să o găseşti pe cea mai potrivită pentru tine, cea care se mulează cel mai bine pe nevoile tale. Pentru o documentare mai amănunţită îţi recomandăm şi selecţia realizată de expertphotography.com, unde poţi descoperi aplicaţii pentru fotografii culinare sau alb negru.

Sursa foto: unsplash.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Modifică Setările