4 fotbalişti de la Cupa Mondială care se cred cântăreţi. Cine se descurcă mai bine?

6 iulie, 2018
Brazil v Netherlands: 3rd Place Playoff   2014 FIFA World Cup Brazil jpeg

Cu toţii avem fel şi fel de pasiuni ascunse, însă pare că fotbaliştii de la Campionatul Mondial din Rusia s-au inspirat unii de la alţii. Chiar dacă unii nu mai sunt în competiţie, iar alţii speră în continuare la marele trofeu, pe lângă fotbal, o parte dintre jucători sunt uniţi şi de muzică.

Neymar a cântat cu Michel Telo şi Gusttavo Lima

image

În anii 2011 şi 2012 reuşeau să cucerească planeta cântăreţii brazilieni. La acea vreme, pe val erau Michel Telo şi Gusttavo Lima, care lansau piese ca „Ai se eu te pego“ şi „Balada“. Tot atunci, Neymar, cel mai bun jucător brazilian al momentului, se făcea remarcat şi era dorit de echipa ca Juventus, Real Madrid, Manchester United şi Barcelona.

În vârstă de 20 de ani la acea vreme, Neymar şi-a dat sema că este pasionat de muzică şi a urcat pe scenă alături de cei doi artişti amintiţi mai sus. Adunate, clipurile postate pe YouTube în care Neymar cântă au depăşit 200 de milioane de vizualizări.

Sergio Ramos are videoclip oficial

image

În urmă cu aproximativ şase ani, Sergio Ramos şi-a descoperit talentul muzical, iar de atunci nu s-a oprit din cântat. De-a lungul timpului, fotbalistul a cântat cu artişti precum Canelita şi Jose Merce, iar cea mai recentă piesă a lui Ramos a fost lansată în vara acestui an, înainte de Campionatul Mondial din Rusia.

Melodia „Otra estrella en tu corazón“ („O altă stea în inima ta“) este interpretată alături de Demarco Flamenco şi s-a vrut a fi imnul oficial al naţionalei Spaniei pentru acest Mondial.

Pique a cântat în Japonia

image

Prezent în vara anului trecut în Japonia alături de echipa Barcelonei, Pique a cântat alături de Daimaou Kosaka piesa „PPAP“ (Pen Pineapple Apple Pen), care are peste 200 de milioane de vizualizări pe internet.

Cristiano Ronaldo o imită pe Rihanna

image

În urmă cu şase ani, Cristiano Ronaldo se făcea remarcat şi în studioul muzical, când interpreta piesa „Amor mio“. Înregistrarea a fost făcută special pentru o reclamă, însă a fost postată şi pe internet.

În 2015, Ronaldo şi-a amintit că are talente muzicale şi a cântat, în avionul naţionalei Portugaliei, piesa „Stay“ a Rihannei.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg