4 principii ale stilului de viaţă sănătos pe care le poţi pune uşor în practică

28 decembrie, 2021
1 femeie care mediteaza jpg jpeg

Un stil de viaţă sănătos nu doar că te ajută să ţii sub control anumite afecţiuni care s-au dezvoltat în timp, dar, mai ales, te sprijină să previi apariţia problemelor la orice vârstă.

Fie că ai fost mereu interesat de starea ta de sănătate şi monitorizarea acesteia, fie pandemia te-a făcut să acorzi mai multă atenţie acestor detalii, este esenţial să iei măsuri cât mai repede. Iată câteva principii pe care merită să le urmăreşti în viaţa de zi cu zi şi să le incluzi în rutina ta:

1.Acordă prioritate sănătăţii

Un mediu de lucru stresant sau un program încărcat în fiecare zi sunt scenarii des întâlnite în viaţa celor mai mulţi oameni. Sănătatea tinde să fie pusă pe locul doi, motiv pentru care, dacă te regăseşti în această categorie, poţi fi predispus anumitor afecţiuni. Grija faţă de sănătate implică o monitorizare constantă a acesteia, atât pentru a preveni, cât şi pentru a trata.

Nu aştepta instalarea unor simptome pentru a face o vizită la medic sau pentru a-ţi face controalele de rutină. Analizele de sânge, ecografiile, controalele dentare şi cele dermatologice sunt doar câteva dintre recomandările de bază. De asemenea, dacă te confrunţi cu stres zilnic, este necesar să acorzi mai multă atenţie sănătăţii emoţionale luându-ţi timp pentru tine şi pentru lucrurile care îţi aduc bucurie.

Pentru situaţia în care sănătatea ta are de suferit, optează pentru o asigurare de sanatate care îţi oferă posibilitatea de a trata afecţiunea cu care te confrunţi şi de a suporta mai uşor consecinţele financiare ale unui diagnostic grav.

2.Construieşte-ţi un program zilnic de exerciţii fizice

Exerciţiile fizice sunt necesare fiecărui om, indiferent de perioada vieţii în care te afli, dar mai ales odată ce începi să înaintezi în vârstă. Pentru a fi în formă şi a te bucura de mobilitate, flexibilitate şi forţă, construieşte-ţi un program de exerciţii fizice pentru fiecare zi. Poţi începe cu o încălzire uşoară, pentru a evita accidentările şi este recomandat să o susţii cel puţin 30 de minute. Mişcarea te poate ajuta să te odihneşti mai bine, aşa că mobilizează-te cu două ore înainte de somn sau dimineaţa, pentru un boost de energie. Printre exerciţiile uşor de făcut acasă în fiecare zi acasă se numără:

●            pilates;

●            cardio;

●            exerciţii de forţă (cu ajutorul greutăţii corpului);

●            yoga.

Poţi urmări video-uri pe platforme precum Youtube pentru a înţelege mai bine ce presupune fiecare set de exerciţii şi ce stil ţi se potriveşte cel mai bine. Este recomandat să ai o rutină cât mai variată, pentru a-ţi dezvolta musculatura, pentru a fi mai flexibil şi pentru a preveni afecţiuni precum cele ale spatelui.

3.Alege o alimentaţie sănătoasă

O alimentaţie sănătoasă este baza unui organism care funcţionează echilibrat şi la capacitate optimă în fiecare zi. Nu uita că farfuria de la fiecare masă trebuie să fie una bogată din punct de vedere nutriţional şi să îmbine produse din cât mai multe grupe alimentare.

Totodată, stabileşte-ţi mesele principale ale zilei la aceleaşi ore, deoarece şi obiceiul de a mânca haotic în fiecare zi este dăunător pentru organism. Decide, din timp, ce vrei să mănânci şi ce îţi face bine, pentru a nu ajunge în momentul în care starea accentuată de foame te face să mănânci nesănătos şi pe fugă.

4.Stabileşte un echilibru între viaţa profesională şi cea personală

Sănătatea psihică este adesea afectată de un dezechilibru pronunţat între viaţa profesională şi cea personală. În special în contextul actual, dacă lucrezi de acasă de la începutul pandemiei, ai fost obligat să îţi construieşti acest echilibru, din confortul propriei locuinţe. Acest lucru poate fi mai complicat, deoarece nu mai ai parte de o delimitare clară între programul de muncă şi relaxare.

Schimbă această situaţie prin respectarea unui program strict, care te ajută să te detaşezi de muncă odată cu finalizarea taskurilor şi să te bucuri de timpul petrecut alături de cei dragi. În acest fel vei evita instalarea stării de burnout, care îi afectează îndeosebi pe cei care nu acordă suficientă atenţie bucuriilor oferite de viaţa personală.

Un stil de viaţă sănătos este direct responsabil pentru starea ta de zi de zi şi pentru cum este afectat organismul tău odată cu trecerea timpului. Fă alegerile corecte şi vei reuşi să te bucuri de fiecare zi fără prea multe griji.

sursa foto: pexels.com



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg