5 prinţi şi prinţese care au tatuaje, deşi casele regale le interzic

16 octombrie, 2017
stephanie jpeg

Tatuajele nu mai sunt tabu de foarte mulţi ani, ci sunt văzute, mai degrabă, ca o formă artistică de exprimare. Totuşi, în cazul regalităţilor şi nobililor, lucrurile se schimbă. Bine înrădăcinate în trecut, monarhiile urmează cu sfinţenie reguli scrise de demult, motiv pentru care această formă de exprimare nu este tocmai una bine privită.

Cu toate acestea, anumiţi prinţi şi unele prinţese au încălcat aceste reguli şi şi-au făcut tatuaje. Ori le-au avut de dinainte de a intra în casele regale şi s-au văzut nevoite să le ascundă atunci când îndeplinesc sarcini regale. Haideţi să vedem despre cine e vorba!

Prinţesa Stephanie de Monaco

image

Este cel mai mic copil al Prinţului Rainier al III-lea şi-al lui Grace Kelly, deci fără drept real la tronul monegasc. Poate, de aceea, Stephanie a hotărât că tatuajele nu-i vor sta în cale şi nici nu-i vor dăuna imaginii sale. Aceasta are un dragon tatuat pe spate, delfini pe piciorul stâng şi o brăţară cu flori la încheietura mâinii dreapte.

Pauline Ducruet

image

Aşa mamă, aşa fiică! Cum mama sa, Prinţesa Stephanie de Monaco, a îndrăznit să aibă tatuaje, Pauline a decis să-i calce pe urme şi să-şi facă şi ea unele. Aşa se face că Pauline are mai multe tatuaje, dintre care unul pe mâna dreaptă.

Prinţul Moştenitor Frederik al Danemarcei

image

Urmează să devină rege, însă nu are de gând să renunţe la tatuajele sale! Prinţul moştenitor are mai multe tatuaje, dintre care unul destul de vizibil, pe piciorul drept, în formă de rechin, realizat în timp ce-şi făcea serviciul militar.

Lady Amelia Windsor

image

Este a 36-a în linia de succesiune la tronul britanic, practic fără nicio şansă la tron. Totuşi, participă la îndatoriri regale, fiind nepoata Ducelui de Kent. Lady Amelia Windsor are cel puţin un tatuaj, cel de pe spate, în forma unui tigru, fiind văzut de mai multe ori în public.

Prinţesa Sofia a Suediei

image

Ea a avut mai multe tatuaje, însă pe unele a decis să le şteargă odată cu căsătoria cu Prinţul Carl Philip al Suediei. Totuşi, cel de pe spate, în formă de soare, s-a văzut chiar şi prin rochia de mireasă. Sofia mai are şi unul la gleznă, la fel de vizibil.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg