7 alimente cheie pentru o piele strălucitoare

19 martie, 2018
70th Anniversary Red Carpet Arrivals   The 70th Annual Cannes Film Festival jpeg

Ceea ce mănânci poate fi ori cea mai de încredere formă de medicină, ori cea mai lentă otravă. Sunt cuvintele lui Ann Wigmore, pionier al mişcării holistice din America şi fanatică a alimentaţiei vegane, înainte ca acest termen să devină cool.

Charlize Theron, una dintre vedetele cu ten de porţelan

Iar de cele mai multe ori, pielea este arbitrul care ne arată dacă jucăm pentru sau împotriva sănătăţii noastre, ca urmare a alimentelor pe care le ingerăm. Semnalele sunt cât se poate de clare şi vizibile: piele netedă şi radioasă sau, dimpotrivă, inflamată şi ternă.

O dietă bazată în general pe legume şi fructe este, desigur, un pariu sigur, însă şi greu de ţinut, pentru mulţi dintre noi. În aceeaşi măsură, lucrarea Naturii poate fi stricată de alimentele bogate în zaharuri, carbohidraţii, fumatul sau alcoolul.

Noi te ajutăm să mergi la sigur şi să alegi, din fiecare categorie de alimente, pe cele care te vor ajuta să îmbunătăţeşti felul în care arată şi funcţionează cel mai mare organ al corpului tău: pielea!

image

Această regină a legumelor benefice pentru organism este, în mod particulat, o prietenă a pielii tale. Asta pentru că e o sursă excelentă de vitamina C şi de indole-3-carbinol, acea substanţă care provine din legumele crucifere. Şi da, ea este cheia, deoarece luptă cu dezechilibrul hormonal, responsabil, printre altele, de apariţia acneei, a rozaceei şi a altor afecţiuni ale pielii. Iar vitamina C, după cum bine ştim, are rol în producţia naturală de colagen, cea mai mare proteină din corpul nostru, importantă pentru tinereţea şi sănătatea pielii.

image

Vorbim de un aliment atât de la îndemână, cu ajutorul căruia ne putem face necesarul de betacaroten, acel antioxidant care împiedică oxidarea celulelor. Şi-n plus, substanţa este responsabilă cu o nuanţare naturală a pielii tale, astfel încât chipul tău să primească o strălucire aparte. Conform unui studiu realizat de cercetătorii britanici, persoanele care consumă o mare cantitate de fructe şi legume bogate în betacaroten dezvoltă tonuri mai rumene la nivelul pielii.

image

Pielea noastră are nevoie de acizi graşi esenţiali, pentru a-şi menţine luciul natural şi elasticitatea. Iar grăsimile monsaturate şi polinesaturate pe care le conţine fructul de avocado (dar şi peştele gras, seminţele şi nucile) te ajută să-ţi completezi doza de astfel de acizi. În plus, avocado este bogat şi în vitamina E, de care pielea ta are nevoie pentru a lupta cu radicalii liberi.

image

Doar 100 de grame din acest tip de peşte sunt echivalente cu 1,5 grame de acizi graşi Omega-3, ceea ce face ca sardinele să intre pe lista cu cele mai bune surse de grăsimi benefice. Şi de ce sunt benefice pentru pielea ta? Pentru că o vindecă din interior, reparând celulele distruse, au un efect antiinflamator şi hidratează cel mai bine pielea, lucru care ajută împotriva uscării şi apariţiei ridurilor.

image

Dacă nu poţi renunţa la carne, deşi aceasta nu este cea mai bună prietenă a sănătăţii tale, alege, măcar, una care conţine mult doritele proteine. O porţie de 100 grame de astfel de carne conţine 30 grame de proteine, iar ăsta e un beneficiu pentru pielea ta. Colagenul şi elastina sunt, la rândul lor, proteine, mai exact cele responsabile cu fermitatea şi elasticitatea acestui organ. Pentru vegetarieni, o altă sursă importantă de proteine bogate în colagen sunt ouăle.

image

Această plantă este răspunsul la o curiozitate generală: de ce au asiaticele pielea atât de tânără, chiar şi la vârste înaintate? Un studiu realizat pe mai multe femei japoneze de vârsta a doua, timp de 12 săptămâni, a arătat că acelea care au consumat zilnic 40 grame de aglicon izoflavon din soia au afişat mai puţine linii fine şi şi-au îmbunătăţit elasticitatea pielii. Această substanţă chimică care se găseşte în soia combate diminuarea colagenului din organism, responsabilă cu aspectul de piele căzută. Alimente precum tempeh-ul, tofu sau boabele de soia prăjite sut surse de astfel de izoflavone.

image

De ce el, mai mult decât alt fruct? Pentru că un kiwi de mărime medie conţine aproape 120% din necesarul zilnic de vitamina C. De ce este importantă această vitamină? Pentru că ajută organismul să sintetizeze mai bine colagenul, acea proteină echivalentă cu tinereţea pielii. Fiind şi un excelent laxativ, kiwi ajută, în felul acesta, la eliminarea mai rapidă a toxinelor din organism, spre binele şi sănătatea pielii noastre.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG