8 moduri diferite prin care poţi pune în evidenţă o pereche de blugi de damă

28 mai, 2021
1 blugi jpg jpeg

Cu toţii avem dulapul plin de blugi şi până la urmă ajungem mereu să îi combinăm la fel. Există, însă, diverse metode prin care poţi pune în evidenţă această piesă vestimentară atât de versatilă.

Nu contează unde te duci sau cu cine, dar blugii te vor însoţi mereu, fiind cei pentru care optăm mai mereu atunci când nu ştim ce să purtăm. Sezon după sezon aceştia continuă să fie reinventaţi şi să fie purtaţi şi combinaţi în diverse moduri. Putem să observăm faptul că, deşi blugii skinny sunt în continuare printre cei mai bine vânduţi blugi, blugii cu croi mai amplu au fost şi sunt în continuare un trend ce pare să revină în forţă. Fie că este vorba despre blugi damă mom fit, blugi damă boyfriend sau blugi damă straight fit, Gen Z par să prefere acest tip de jeans, iar generaţia Millennial pare să adopte şi ea trendul încet dar sigur.

Cu siguranţă ai în garderoba ta mai mult de una sau două perechi de blugi damă şi chiar şi aşa, cine se poate mulţumi cu o singură pereche? Există atât de multe croiuri, culori şi stiluri de blugi din care poţi alege, astfel că a avea o singură pereche este aproape imposibil. Cu toţii avem o pereche de blugi damă pentru care optăm în special atunci când nu ştim cu ce să ne îmbrăcăm, iar acea pereche este cea care ne vine cel mai bine şi în care ne simţim cel mai confortabil. Fie că mergem la o plimbare, la o terasă sau chiar la o petrecere, blugii pot fi cea mai bună opţiune dacă ştim cum să îi punem în evindeţă în aşa fel încât să completeze ţinuta cât mai armonios. Anumite perechi de blugi damă au devenit atât de versatile încât au ajuns să fie încorporate chiar şi în ţinute office, împreună cu un sacou şi o pereche de tocuri comode.

Tocmai pentru că sunt atât de versatili, ne-ar putea părea câteodată prea banali sau ne-am putea chiar plictisi de aceleaşi look-uri pe care continuăm să le repetăm. Este esenţial să te inspiri pentru a căuta noi moduri de a combina o pereche de blugi damă în aşa fel încât să îi pui în evidenţă. În acest fel vei evita repetarea stilurilor şi vei avea mereu un look fresh fără a fi nevoită să renunţi al blugii tăi preferaţi.

Combină perechea de blugi damă cu o bluză aparte

Câteodată, cel mai bun mod prin care poţi pune în evidenţă o pereche de blugi damă şi să obţii o ţinută echilibrată este să alegi în partea de sus o bluză sau un top aparte. În acest fel, vei realiza un contrast între cele două piese de îmbrăcăminte. Poţi opta pentru o bluză un mâneci sau umeri supradimensionaţi, pentru print-uri abstracte sau cu impact vizual mare şi pentru culori îndrăzneţe. Dacă îţi surâde ideea, poţi opta pentru o bluză cu un decolteu mai amplu sau cu diverse decoraţiuni. Această combinaţie de blugi casual în partea de jos şi un top sau o bluză mai feminină în partea de sus nu dă niciodată greşi şi este li foarte la modă.

Puţin înseamnă câteodată mai mult

Dacă ai o pereche de blugi damă cu un croi mai special sau un aspect diferit pe care vrei să îl pui în evidenţă, combină-i cu un tricou uni. Câteodată mai puţin înseamnă mai mult. Un tricou alb în partea de sus, combinaţi cu perechea de blugi damă preferată şi cu o pereche de pantofi sport, sandale sau pantofi cu toc ceva mai coloraţi se combină foarte bine într-un look foarte chic fără prea mult efort.

Blugi damă perfecţi pentru un look profesional

Ţinutele pe care le purtăm la locul de muncă au început să se schimbe din ce în ce mai mult. Bineînţeles, aspectul ţinutei trebuie să fie în continuare unul profesional, de aceea nu vom merge niciodată la birou purtând blugi cu rupturi sau aspect deteriorat. Sunt anumite tipuri de blugi uni, cu croiuri clasice, pe care îi putem purta foarte uşor în combinaţie cu o cămaşă şi un sacou, o bluză mai elegantă şi poşeta preferată. Acest gen de look poate fi purtat şi în afara locului de muncă, la o întâlnire sau un prânz în oraş.

Blugi damă integraţi într-o ţinută boho

Stilul bohemian are influenţe din zona hippie şi a apărut în jurul anului 2005. Este caracterizat de materiale fluide, rochii, fuste şi bluze cu straturi, tunici, elemente etnice, florale, broderii, mărgele şi elemente din lemn, franjuri şi culori inspirate din natură (în special alb şi nuanţe de maro). Puteţi potrivi o pereche de blugi dama ceva mai deschişi la culoare cu o bluză albă în stil boho, o poşetă din iută sau piele întoarsă şi o pereche de botine sau sandale joase.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham