A eclipsat de fiecare dată mireasa! Cum reuşeşte Kate Middleton să strălucească la nunţile altora?

4 octombrie, 2018
14 gettyimages 685904584 jpg jpeg

Când nunta Prinţesei Eugenie este doar la câteva zile distanţă, nu putem să nu întrebăm cum va arăta soţia viitorului rege al Marii Britanii la ceremonie. Pentru că Ducesa de Cambridge cu siguranţă că va fi prezentă la eveniment, având în vedere că şi-a încheiat deja concediul de maternitate.

Pe 12 octombrie, Prinţesa Eugenie şi Jack Brooksbank îşi vor uni destinele într-una dintre cele mai frumoase ceremonii regale nupţiale ale anului. Iar printre invitaţii de seamă cel mai probabil că se va număra şi Kate Middleton, care, în cei 7 ani de când face parte din familia regală britanică, n-a ratat prea multe nunţi de soi, unde a cam eclipsat mireasa.

Astfel, pe 19 mai anul acesta, Kate şi soţul ei, Prinţul William, au fost prezenţi la nunta cumnatului ei, Prinţul Harry, cu fosta actriţă hollywoodiană Meghan Markle. Cum era şi de aşteptat, toate privirile au fost aţintite asupra miresei, care a strălucit în ziua cea mare, însă nu puţine comentarii pozitive s-au îndreptat şi spre Middleton, care, ca de obicei, s-a ridicat la înălţime.

Îmbrăcată într-o ţinută Alexander McQueen, deschisă la culoare, soţia Prinţului William a impresionat cu prezenţa şi, mai ales, silueta sa, având în vedere că nunta lui Harry cu Meghan a fost prima apariţie publică a Ducesei de Cambridge după cea de-a treia naştere a sa. De fapt, evenimentul nupţial s-a petrecut la mai puţin de o lună de când Kate devenise mamă pentru a treia oară, fiul ei, Prinţul Louis, venind pe lume pe 23 aprilie, iar nunta respectivă având loc pe 19 mai.

O altă nuntă la care Kate s-a prezentat la superlativ a fost cea a surorii ei, Pippa Middleton, cu milionarul James Matthews, în mai 2017. Ducesa de Cambridge a fost responsabilă de cei mici la eveniment, în cele mai multe fotografii fiind înconjurată de copii, însă, chiar şi în haosul creat de prichindei, ea a făcut faţă tuturor provocărilor şi a arătat absolut minunat în tot acest timp. Ducesa şi-a făcut apariţia într-o rochie roz pudrat - o creaţie Sarah Burton pentru Alexander McQueen, cea care i-a creat şi rochia de mireasă în 2011 - care i-a venit ca turnată.

Alte ceremonii nupţiale la care a luat parte Kate Middleton sunt cea dintre Zara Phillips şi Mike Tindall, din 2011, unde, la fel, Ducesa a capatat toate privirile cu ţinuta aleasă şi notorietatea ei mult mai mare decât a miresei.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg