A fost căsătorită de 8 ori, dar n-a putut să-l seducă pe cel pe care şi l-a dorit mai mult. Ce bărbat i-a scăpat lui Liz Taylor?
Într-o seară de mai 1956, acasă la actriţă şi la soţul ei, Michael Wilding, în Hollywood Hills, se ţinea o petrecere ca multe altele. Un invitat, obosit şi ameţit de la un cocktail de sedative şi alcool, s-a suit în maşină, ca să se întoarcă acasă la el. În schimb, şi-a zdrobit maşina într-un stâlp, iar Elizabeth s-a grăbit să-l ajute. Era marea obsesie a vieţii ei. Cel care-i scăpase printre degete...
“Sângera atât de mult de parcă îi fusese zdrobită întreaga faţă”, a dezvăluit ulterior Taylor. „Îl ţineam ca pe un copil şi-l legănam. Şi-a deschis ochii şi m-a privit.” Încerca să spună ceva, dar nu putea. Actriţa şi-a dat seama că el se îneca cu proprii dinţi şi atunci i-a băgat mâna pe gât ca să-i scoată. Prietenii lor, care vesiseră şi ei îngroziţi la faţa locului, şi-au dat seama că Liz îi salvase viaţa lui Montgomery Clift.
Acela a fost momentul în care actorul şi-a încheiat cariera hollywoodiană, bazată pe chipul lui atrăgător, însă tot atunci s-a cimentat relaţia apropiată dintre cele două staruri. Biograful Charles Casillo susţine că diva cu ochi violeţi îl iubea, de fapt, pe Clift mai mult decât pe oricare dintre bărbaţii cu care s-a măritat sau s-a culcat vreodată. Până şi Richard Burton, cel considerat marea iubire al lui Liz, i-a spus la un momnet dat lui Monty: „Pe mine mă place, dar pe tine te iubeşte!”
Din păcate, exista o problemă care nu le permitea celor doi actori să fie vreodată împreună – Montgomery era gay! După cum e precizat în Elizabeth And Monty: The Untold Story Of Their Intimate Friendship, relaţia celor doi era intensă, chiar romantică, strecurată cu flirturi şi săruturi furate, dar niciodată consumată, lucru care a împins-o pe Taylor să se mărite de atâtea ori şi să-şi caute fericirea iar şi iar alături de alţi bărbaţi.
Iubire neîmpărtăşită
Elizabeth s-a îndrăgostit de el şi voia să-i devină soţie încă de la 17 ani, când era încă virgină şi a jucat împreună cu Clift, care era cu 11 ani mai mare decât ea, în filmul A Place In The Sun (1951). “Era cel mai frumos om pe care l-am văzut vreodată”, a recunoscut Liz. „Ţin minte cum mi s-a oprit inima în loc când m-am uitat, pentru prima dată, în ochii lui verzi, iar zâmbetul lui, acea grimasă pe care o făcea...”, a completat ea iremediabil cucerită de colegul ei de platou.
În timpul pauzelor de la filmare, Liz făcea băi spumante, iar el stătea pe marginea căzii şi vorbea cu ea, nefiind deloc interesat de trupul ei gol. „Era pentru prima dată când cineva nu observa corpul ei desăvârşit, lucru care o afecta enorm pe ea”, susţine Casillo.
Clift era flatat de atenţia pe care i-o acorda Elizabeth şi flirta şi el cu ea cât se putea de mult, însă totul se încheia pentru el destul de repede. Adesea erau văzuţi sărutându-se pasional în spatele vreunei limuzine, însă Taylor a spus adevărul ulterior: „Tocmai când era pe punctul de a-şi înfrânge inhibiţiile în legătură cu sexul, intra în panică şi se retrăgea.”
Clift, ca să-i demonstreze ei că n-are rost ca ea să mai încerce să-l determine să facă dragoste cu ea, se prezenta pe platou cu diverşi bărbaţi cu care dădea de bănuit că fusese intim cu o seară înainte.
Un amic comun şi-a amintit, la un moment dat, cum actriţa l-a sunat pe Clift, din camera ei de hotel din NY, pentru a-l implora să o ia de soţie înainte de-a deveni soţia lui Michael Wilding. N-a reuşit. „Monty era homosexual, aşa că ea nu-l putea avea. Se zvonea că şi Wilding, cu care Liz s-a măritat în 1952, era gay şi pe el reuşise totuşi să-l cucerească”, a dezvăluit Casillo.
Cei mai buni prieteni
La trei luni după îngrozitorul accident de maşină, Clift s-a întors la filmări, după ce făcuse mai multe operaţii estetice. Frumuseţea lui, însă, i-a fost afectată pentru totdeauna, iar Taylor i-a devenit mai devotată ca niciodată în clipele tot mai grele care au urmat. „Petreceau ore întregi împreună în camerele lor de hotel. Adesea Monty apărea noaptea la uşa ei beat şi dezbrăcat. Ea îl primea, îl spăla, îl ştergea şi-l punea apoi la culcare.”
Cei doi actori au rămas prieteni pe durata mariajelor nenumărate ale lui Elizabeth. În 1959, Clift avea 39 de ani şi trăia cu toyboy-ul francez Claude, cu care se distra de minune alături de bărbaţi prostituaţi în casa lui din New York. În timp ce Liz şi-a început relaţia cu Richard Burton, în 1962, Monty se apucase de heroină, suferea din cauza impotenţei şi cădea lat nopţile în cluburile în care era implicat în tot felul de orgii.
Taylor nu l-a uitat nici atunci. A încercat disperată să-i resusciteze cariera, însă Clift a murit în 1966, la 45 de ani, din cauza unui infarct major, provocat de multele lui dependenţe. Taylor, care filma în Italia la acea vreme, s-a închis în baie şi a plâns cu sughiţuri la aflarea cruntei veşti.
Actriţa a trimis două buchete imense la înmormântarea celui pe care l-a dorit nespus şi pe care nu l-a putut avea niciodată. „Odihneşte-te, spirit tulburat!”, i-a ea scris pe buchete. Aşa s-a încheiat cea mai mare iubire neîmpărtăşită de la Hollywood!
Foto - Profimedia