A murit celebra cântăreaţă franceză Juliette Greco

24 septembrie, 2020
1 artist jpg jpeg

Juliette Greco ne-a părăsit. Artista avea 93 de ani.

Juliette Greco s-a născut la 7 februarie 1927, la Montpellier, în Franţa. Şcoala şi-a petrecut-o într-o severă instituţie religioasă. În 1933, s-a mutat la Paris, unde s-a dedicat cu pasiune dansului, iar ulterior a intrat la Opera din Paris. În această perioadă, mama sa a devenit membru activ al Rezistenţei, fiind arestată de Gestapo în 1943. Sora sa, Charlotte şi mama lor au fost deportate, însă Juliette, din cauza vârstei, a scăpat. După război, Juliette s-a lansat în muzică. A impus un stil lejer şi intens şi, în acelaşi timp, grav şi senzual. În ciuda succesului imediat, ea nu a cunuscut rapid celebritatea. În 1951, a înregistrat primul album - emblematic al carierei sale - cu titlul "Je suis comme je suis", semnat de Jaques Prevert şi Joseph Kosma. Înainte de a se urca pe scenele franceze, în 1952, ea a mers în Brazilia şi Statele Unite, unde a avut un real success,

Juliette Greco a fost căsătorită cu actorul Philippe Lemaire (1953-1956, cu care a avut şi o fiică, Laurence-Marie Lemaire), cu actorul Michel Piccoli (1966-1977), iar, din 1988, cu pianistul Gérard Jouannest.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG