A murit Neagu Djuvara

Istoricul român, om de cultură eminent, a încetat din viaţă astăzi, la vârsta de 101 ani.

A fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa. Neagu Djuvara împlinise onorabila vârstă de 101 ani vara trecută. El era internat de o lună la spitalul Victor Babeş, având probleme de sănătate, unde s-a stins din viaţă în jurul orei 13.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916 (S.N. 31 august 1916) la Bucureşti într-o familie aristocrată. Tatăl, Marcel Djuvara, era dintr-o familie de aromâni din zona Pindului stabiliţi în Ţările Române la sfârşit de secol XVIII. A fost şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, apoi căpitan de geniu în armata română şi a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Mama, Tinca Grădişteanu, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni descendenţi ai voievodului Basarab, aristocraţi înrudiţi cu familiile Cîmpineanu, Sturza, Ghica şi Mavrocordat şi care care au dat României politicieni, diplomaţi şi universitari. Povestea acestor familii avea să o spună Neagu Djuvara în volumul ''Ce-au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX)'', publicat în 2010.

Licenţiat în Litere la Sorbona, Neagu Djuvara a devenit apoi doctor în litere în anul 1940. A participat la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer, rănit fiind aproape de Odessa.

Îşi începe cariera diplomatică de tânăr, fiind trimis în anul 1943 de Ministerul de Externe la Stockholm, ca reprezentant al doamnei Kollontai, pentru a negocia pacea cu Uniunea Sovietică.

Rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau puterea şi deci şi Ministerul de Externe. A fost unul dintre militanţii pentru libertate încă de tânăr şi a făcut parte din vocea elitelor exilului românesc (Radio Europa Liberă, Comitetul de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris etc).

În anul 1961 pleacă în Republica Niger, acolo unde îşi va petrece 23 de ani din viaţă. În Republica Niger este consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, iar mai apoi, va preda dreptul internaţional la Niamey.

În 1972 reia studiile de la Sorbona şi obţine un doctorat în filozofia istoriei, condus de profesorul, sociologul şi filozoful Raymond Aron. Pe urmă, obţine o diplomă a Institutului de limbi şi civilizaţii orientale la Paris (NALCO).

În 1989 se întoarce în România, din Paris, iar din anul 1991 până în 1998 este profesor la Universitatea din Bucureşti.

Neagu Djuvara a primit în 2012 titlul de Honoris Causa acordat de Universitatea din Bucureşti, la Sala Stoicescu a Palatului Facultăţii de Drept.

A fost un istoric care s-a concentrat cu preponderenţă asupra istoriei românilor şi asupra filozofiei istoriei şi a istoriografiei. A fost printre primii istorici români care a vorbit deschis despre calitatea României de stat între graniţe, între Orient şi Occident.

Neagu Djuvara nu a fost de acord cu multiculturalismul european promovat de politicieni consacraţi precum Tony Blair sau Angela Merkel. Acesta a spus de nenumărate ori că multiculturalismul este dăunător pentru stabilitatea Uniunii Europene.

Djuvara a fost sceptic şi în privinţa occidentalizării României, susţinând că religia ortodoxă şi anumite cuvinte din vocabularul românesc care nu provin din latină, sunt suficient de impregnate în mentalul colectiv acestea formând practic esenţa poporului român.

Istoricul a fost prezent în ultimii ani în spaţiul public criticând deopotrivă întreaga clasă politică românească şi ţinând stindardul nevoii de schimbare a mentalităţii societăţii româneşti pentru a se putea dezvolta normal şi frumos.

La moartea Regelui Mihai, şi-a amintit, cu lacrimi în ochi, de demnitatea acestuia în vremuri atât de grele, care i-a rămas ”întipărită în minte”: ”Părerea mea este că trebuie să-l respectăm. S-a ţinut cu capul sus în împrejurările cele mai dificile ale ţării noastre după război. O ţară relativ mică, cu un vecin uriaş şi rău voitor, Uniunea Sovietică. El s-a ţinut demn, cu capul sus şi am trăit momentul ăsta pentru că-i cunoşteam şi mi-a rămas întipărită în minte demnitatea lui. Atât pot să spun, fiindcă mai bine vorbesc străinii despre el decât noi”.

Despre propria dispariţie, spunea: „Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.”