A rămas însărcinată, deşi era virgină! O femeie din Marea Britanie îşi spune povestea uluitoare despre cum a devenit mamă

Actualizat:
1 fecioara insarcinata jpg jpeg

Nicole Moore, în vârstă de 28 de ani, din Portsmouth, Marea Britanie, are o poveste care a făcut înconjurul presei

Nicole este acum mama unei fetiţe în vârstă de opt ani, pe nume Tilly, care a venit în viaţa ei într-un mod uluitor. Nicole Moore susţine că nu întreţinuse raporturi sexuale atunci când a aflat că este însărcinată. Cum s-a putut întâmpla să fie gravidă, deşi era încă virgină? Nicole a explicat că suferea de vaginism, o afecţiune care reprezintă dificultatea sau imposibilitatea penetrării vaginale de orice fel. Circa 7% dintre femeile de ep Glob suferă de vaginism şi, în mod frecvent, această afecţiune este nediagnosticată sau diagnosticată greşit. Astfel, Nicole susţine că, deşi avea iubit la acel moment, ea nu şi-a putut începe viaţa sexuală cu el din cauza acestei probleme. Iar momentul de acum opt ani, când a aflat că este însărcinată, a fost un real şoc pentru ea - femeia povestind că nici asistentele medicale nu au crezut-o. După ce a cerut opinia mai multor medici, concluzia specialiştilor a fost că, deşi o astfel de situaţie este extrem de rară, o sarcină poate fi posibilă chiar şi în cazul vaginismului - dacă respectivul cuplu se angajează în diverse practici sexuale care rezultă în introducerea lichidului seminal în vagin.

Aceasta a fost şi explicaţia pentru sarcina minune a lui Nicole, care a reuşit ulterior să depăşească şi problema actului sexual. Sarcina i-a schimbat, practic, viaţa din toate punctele de vedere. Cu ajutorul terapiei fizice specializate, Nicole a reuşit să înceapă reala viaţa sexuală atunci când era însărcinată în luna a cincea. Din păcate, însă, în ciuda acestei minuni din viaţa ei, ea şi tatăl fetiţei s-au despărţit după naştere. "Am încercat de mai multe ori cu iubitul meu de atunci, tatăl lui Tilly, să avem un contact sexual normal, dar înainte de sarcină a fost imposibil. Era ca şi cum se izbea de un zid. Iar eu nu înţelegeam ce se întâmpla cu mine. Până într-o zi când am început să am simptomele unei sarcini. Şefa mea, care îmi era prietenă apropiată, a spus că s-ar putea să fiu însărcinată. Dar eu am râs, ştiind că era imposibil, pentru că eram virgină. Dar în pauza de prânz am făcut un test de sarcină, care a ieşit pozitiv. Nu mi-a venit să cred! Am fost şocată şi confuză. Iar acum oamenii încă îmi spun Fecioara Maria, aşa m-au poreclit,, iar asta mă face să râd în hohote. Este nebunesc ce s-a întâmplat, a povestit Nicole pentru Daily Mail.

Foto: Freepik



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg