Abandonată de mama alcoolică şi drogată, Edith Piaf n-a renunţat niciodată la fetiţa născută la doar 17 ani. Gestul extrem făcut de cântăreaţă când i-a murit unicul copil

23 august, 2020
1 1111111 jpg jpeg

S-a stins la numai 47 de ani, dar legendara cântăreaţă franceză şi-a trăit viaţa din plin. A avut numeroşi iubiţi şi chiar şi un copil, despre care am reuşit să aflăm câteva informaţii esenţiale. Ce fel de mamă a fost Edith Piaf?

Cântăreaţa franceză – devenită cunoscută datorită hiturilor "Non, je ne regrette rien" şi La Vie en Rose - s-a născut în estul Parisului, în 1915, într-o familie de circari, tatăl el fiind acrobatul Louis Gassion, iar mama Annetta, o cântăreaţă ratată, dependentă de alcool şi droguri. Fără să-i pese prea mult de Edith, Annetta a abandonat-o pe fetiţa ei când era mică, Piaf nerevenindu-şi niciodată după abandonul mamei.

2222222 jpg jpeg

Edith a rămas în grija tatălui, care a pasat, la rândul lui, copilul părinţilor lui. Piaf a început să cânte în cadrul circului şi apoi prin cafenele la vârsta de numai 7 ani, iar 10 ani mai târziu avea deja legături cu mafia cluburilor şi a cabaretelor din Paris, unde-şi făcea veacul.

Maternitatea

Tot la 17 ani a devenit mamă pentru singura dată în viaţa ei. Micuţa Marcelle, alintată Cécelle, trăia cu mama ei prin şanţurile pariziene, într-o mizerie şi-o sărăcie de nedescris. Tatăl fetiţei nu era persoană cunoscută, însă şi-a dorit să-şi impună punctul de vedere în momentul în care i-a cerut lui Edith să-i dea copilul ca să-l crească el.

444444444 jpg jpeg

Cântăreaţa nici n-a vurt să audă de aşa ceva, rememorând clipele de groază din propria copilărie, când ea a fost nevoită să-şi ia „Adio!” de la mama ei, atunci când aceasta o abandonase definitiv. N-a fost chip să se înţeleagă cu tatăl Cécelle, care i-a propus lui Edith să se întoarcă acasă şi să trăiască toţi trei ca o familie.

Într-un final, Piaf a cedat şi l-a lăsat pe tatăl fetiţei ei să o ia pe Marcelle, cu o singură condiţie – să mai facă parte din viaţa fetiţei măcar prin grija financiară pe care i-o purta. Despărţirea de copilă a fost dureroasă, însă suferinţa căntăreţei a fost cu atât mai mare cu cât Cécelle s-a îmbolnăvit la scurt timp şi a murit la numai doi ani, din cauza meningitei.

Despărţirea de unicul copil

Îndurerată până la extrem şi incapabilă să-i asigure copilului ei o înmormântare cum se cuvine, Piaf a făcut rost de bani pentru îngropăciune culcându-se cu un necunoscut contra cost. Chiar şi după ce a reuşit să-i asigure micuţei toate cele necesare pentru înmormântare, Edith nu şi-a găsit liniştea. De fapt, adolescenta care avea să devină marea Edith Piaf în curând nu şi-a revenit niciodată după pierderea unicului ei copil.

3333333 jpg jpeg

Renaşterea din propria cenuşă

La 19 ani, a fost descoperită de Louis Leplée, proprietarul clubului Le Gerny, care i-a ales pe sprânceană melodiile, dar şi imaginea care-a făcut-o cunoscută în întreaga lume. Printre ceilalţi mentori pe care i-a avut "la môme Piaf" s-a numărat şi Raymond Asso, care i-a devenit şi iubit.

profimedia 0321196494 jpg jpeg

„I-au trebuit trei ani ca să mă vindece. Trei ani în care m-a învăţat că există şi altă lume decât cea a prostituatelor şi a peştilor. Trei ani în care m-a vindecat de copilăria mea haotică... în care am devenit femeie şi star”, a declarat cântăreaţa la un moment dat. Însă ascensiunea profesională, banii şi notorietatea internaţională n-au împliedicat-o să se autodistrugă.

Cea mai mare iubire

Cea mai mare dragoste a vieţii ei a fost campionul la box Marcel Cerdan, care s-a stins din viaţă prematur, într-un accident de avion teribil, în 1949. Pierderea marii ei iubiri avea s-o împingă pe Edith către un consum periculos de alcool, tutun şi droguri, care i-a şi grăbit, nu de altfel, sfârşitul.

profimedia 0210160606 jpg jpeg

Piaf a murit de cancer în 1963, la numai 47 de ani.

555555555 jpg jpeg

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

CRBL instagram jpg
Sarah Jessica Parker, Profimedia (2) jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Bridgerton, GettyImages (1) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck, Bennifer, Getty (1) jpg
FotoJet Hailey jpg
Naomi Campbell la Cannes profimedia 0873394238 jpg
Brooke Shields în 2024, Profimedia (1) jpg
Maia Morgenstern, nou film (2) jpeg
Elizabeth Hurley, GettyImages (1) jpg
FotoJet Cannes 1 zi jpg
FotoJet Măruță jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  sursa   Shutterstock jpg
Deva Cassel și Monica Bellucci FotoJet (3) jpg
FotoJet Albu jpg
Catherine Zeta Jones si Michael jpg
Smiley Foto PR jpg
Kris Jenner, GettyImages (2) jpg