Interviu

Acasă la Livia Graur: „Renata e cel mai important critic al meu“

Acasă la Livia Graur: „Renata e cel mai important critic al meu“

Livia şi Renata

Vedeta Prima TV ne-a invitat s-o cunoaştem dincolo de platoul de ştiri, în refugiul ei urban, în care primeşte informaţiile zilei de la fetiţa ei, Renata.

 Când am plecat spre căminul proaspăt inaugu­rat, în apropiere de cartierul Titan, al prezen­tatoarei jurnalului Focus de la 14 şi 16:30, eram convinşi că nimic din ce are să ne povestească nu are să ne incite mai mult decât relaţia cu so­ţul ei. Cel pe care-l cunoaşte din clasa a VIII-a!!! Ei bine, frumoasa vedetă de 30 de ani ne-a sur­prins şi cu alte detalii din trecut. Ce legătură este între Livia, limba chineză şi numele de Ting-Li, aflaţi din rândurile următoare.

Vă vizităm pentru prima dată în casă nouă.

Livia Ne-am mutat de foarte puţin timp, a fost visul nostru să avem o casă pe pământ, mai ales că aveam deja un câine foarte mare, în căutare de spaţiu. Câinele a fost primul pas, făcut acum zece ani, spre a ne lua o casă cu curte. După cum se vede, a durat ceva. A durat ceva şi până a fost gata casa, căci noi ne-am hotărât din noiembrie 2014 şi am reuşit să ne mutăm abia în decem­brie 2015. Am fost aici pas cu pas, de la fundaţie, până când a fost totul gata. Am cumpărat casa încă de la stadiul de proiect, ştiam cum urmează să arate, şi tot ce e aici, de la parchet, mobilă la decoraţiuni e amprenta noastră.

Sunteţi mulţumiţi de ceea ce a ieşit, după ce aţi văzut schiţa?

Da, se apropie foarte mult de proiect. Dar, ca în orice construcţie nouă, intervin tot felul de mici probleme. Însă, una peste alta, a fost OK. E o zonă în plină dezvoltare şi, momentan, e linişte aici. Dar nu ştiu cât o să mai dureze, pentru că spre capătul străzii se tot construieşte şi, la un mo­ment dat, vor fi nevoiţi să supralărgească strada, pentru că n-o să se facă faţă traficului. Deocam­dată e linişte, e frumos, am vrut un loc în care fetiţa mea să crească armonios, să aibă o curte în care să se joace, câinele unde să iasă din casă, iar noi un loc în care să ne relaxăm, după-amiezele.

Ce se întâmplă cu micuţa Renata, când tu lucrezi?

Eu lucrez de luni până vineri, iar Renata mer­ge, din septembrie anul trecut, la grădiniţă. Are doi ani şi jumătate. S-a adaptat minunat, din prima zi, toată lumea a fost surprinsă de asta. Mi-au zis că s-a comportat de parcă ar fi fost dintotdeauna la grădiniţă. E foarte sociabilă şi îi place la grădiniţă, şi-a făcut prieteni.

Tu şi Răzvan, soţul tău, aveţi şase ani de căsnicie, ceea ce înseamnă că v-aţi căsătorit de tineri. Spune-ne mai multe.

Avem şase ani de căsnicie şi, în această lună, aniversăm 14 ani de când suntem împreună. Când ne-am căsătorit, eu aveam 24 de ani, iar Răzvan 26 de ani. Şi ne-am cunoscut când eu eram clasa a VIII-a, iar el a X-a.

DSC_2265

A copilări cu partenerul poate fi cheia succesului într-un mariaj fericit?

Nu ştiu sigur. În cazul nostru, cu siguranţă, a fost cheia succesului. Dar nu cred că există o re­ţetă, ţine de fiecare în parte. Noi aşa am fost: am crescut împreună, suntem cei mai buni prieteni, ne susţinem unul pe altul. Şi asta contează cel mai mult, să formezi un întreg cu partenerul, să se întrunească toate lucrurile. Pe lângă iubire, să fie şi înţelegere şi comunicare.

Aţi făcut acelaşi liceu, spui, în Bucureşti.

Da, la Şcoala Centrală. Eu eram din clasa I acolo şi l-am cunoscut când am intrat în clasa a VIII-a, îl vedeam în pauze, în curtea şcolii.

Îţi mai aminteşti prima voastră întâlnire?

Da, sigur. Noi ne mai vedeam prin curte, după cum spuneam, dar, atunci când ne-am apropiat pentru prima dată mai bine unul de celălalt, ţin minte că i-am observat genele. Mă uitam în ochii lui şi-i vedeam acele gene lungi şi dese, ca nişte obloane, şi chiar mă întrebam dacă vede bine.

Şi pe unde ieşeaţi voi, atunci, ca nişte liceeni îndrăgostiţi?

Vremurile erau puţin altfel decât acum, dar ieşeam şi la teatru, şi la operetă, şi în cluburi, şi la bairamuri. Răzvan n-a fost niciodată un ro­mantic incurabil şi nici acum nu este, dar, din când în când, mai făcea lu­cruri care să mă surprindă.

Şi fructul iubirii voastre, Renata, este mereu aşa cum o vedem acum? Atât de cuminte?

E, în primul rând, foarte veselă şi foarte vioa­ie, parcă e pe baterii tot timpul. E un copil foarte pozitiv, n-a plâns niciodată pe timpul nopţii. Din punctul ăsta de vedere a fost foarte cuminte, n-am avut probleme cu ea. E un copil minunat, că e al meu! (râde)

DSC_2313

Te ştie şi de la televizor?

Da, nu numai pe mine, îi cunoaşte pe toţi cole­gii mei. Le ştie pe Andreea (n.r. Fried) şi pe Mag­da (n.r. Vasiliu). Iar pe mama ei o recunoaşte foarte bine, îmi spune, când mă întorc de la ser­viciu, că m-a văzut la televizor şi c-a fost bine. E cel mai important critic al meu. Cel mai tare îi place când o sun de la machiaj, după ce m-am spălat pe cap şi vin fetele care îmi fac părul. Plă­cerea ei maximă este să vadă cum mă usucă şi-mi întind părul.

E o fashionistă în devenire.

Daaa. E foarte atentă când o încalţi şi o îm­braci. „Vreau asta, pune-mi asta, asta nu-mi place, asta-mi place!“ Plus că are o mulţime de haine, căci, atunci când plec la cumpărături, ni­ciodată nu reuşesc să plec de acolo fără o hăi­nuţă, orice aş cumpăra, chiar şi pâine. Trebuie să îi cumpăr şi ei ceva. Şi aşa am ajuns să avem şifonierul arhiplin.

De cât timp eşti în echipa Ştirilor de la Prima TV?

De mult timp, anul acesta se fac opt ani. Aveam 22 de ani când am venit la Prima, tocmai termi­nasem facultatea. Iar când am venit la interviu, mai aveam o săptămână până când trebuia să predau lucrarea de licenţă. După interviu, mi s-a spus că încep de luni. Eu nici măcar nu mă apucasem de lu­crarea de licenţă şi, din cauza programului, am avut la dispoziţie doar trei zile să o termin. O lucrare de 100 de pagini în limba cehă, căci am terminat Limbile Străine, secţia de cehă cu franceză. Între timp, ca orice limbă străi­nă pe care nu o exersezi, am mai uitat-o. Aşa am început cariera mea de reporter, funcţie în care am stat vreo patru ani. După aceea, am trecut la Meteo, apoi la Sport şi la Ştiri.

Ce te-a făcut să alegi limba cehă?

Eu, iniţial, voiam să fiu traducător. Şi, cum şti­am deja franceză şi engleză, am zis că îmi trebu­ie musai o limbă mai puţin vorbită şi circulată. Din liceu, m-am pregătit pentru chineză şi am studiat această limbă timp de patru ani. O peri­oadă în care am învăţat foarte puţin, căci, prac­tic, şi chinezii, până în clasa a VIII-a, învaţă doar să scrie şi să citească. Dar învăţasem suficient încât să stăpânesc limba la nivel de începător.

Îţi mai aduci aminte ceva în chineză?

Ting-Li, de exemplu. În momentul în care intri în comunitatea chinezească, ţi se atribuie şi un nume de acolo. Aşa e tradiţia lor. Iar mie mi s-a atribuit numele Ting-Li. Aşadar, eu mă pregăti­sem pentru chineză şi cu această limbă am plecat şi în Franţa, la Universitatea Nanterre din Paris, unde primisem o bursă. Am studiat acolo un an. M-am întors, apoi, în ţară, şi m-am apucat de limba cehă. Dar, până la urmă, din toată carie­ra mea de translator m-am ales cu un job de jurnalist de televiziune.

Foto: Sorin Stana