Acasă la Rareş Bogdan: "Am jucat golf cu Mr. Bean!"

10 octombrie, 2017
DSC 6832 jpeg

Realitatea de dincolo de sticla ecranului televizorului e mult mai colorată. Iată în ce nuanţe îşi dezbat Jocurile de putere de acasă realizatorul Realitatea TV şi soţia lui.

Îl ştim de la televizor, e deja în vieţile noastre de ceva ani. Rareş Bogdan e un personaj la televizor, acasă e un tip plăcut, calm, destins, chiar deconectat. Pare un om feri­cit. Se îmbracă vesel, are vecini celebri, din politică şi presă, dar mai ales are o familie în care e uşor să trăieşti. Pare că le-a pus bine pe toate împreună. Nu ştiu ce a sacrificat pentru asta, dar lasă impresia că a meritat. Am întâlnit mulţi oameni celebri încurcaţi de încadrarea asta. Rareş Bogdan e un tip asumat. Nu-l încurcă ideea de celebritate.

Rareş Bogdan, alături de soţia Florina şi fiul Mihai

V-aţi cunoscut în Cluj.

Florina Ne ştiam din vedere. E un oraş în care toată lumea se cunoaşte cu toa­tă lumea. Suntem ca o mică sau mare familie acolo. Cum vrei să-i spui.

Rareş Era acum 10 ani.

Tu ce făceai acolo acum 10 ani?

Făceam presă. Scriam editoriale, con­duceam un ziar local, făceam emisiuni. Eram o mică vedetă lo­cală, dar nu asta a inte­resat-o pe Florina atunci, nici acum n-o interesează asta.

Păi, stai să vedem.

Eu eram avocat stagiar atunci. Veneam în Cluj doar în weekend, în rest locuiam în Bucureşti.

Şi ce ţi-a atras atenţia la Rareş? E un om care-ţi sare în ochi, deci nu mă mir. Dar ce anume de la el ţi-a atras atenţia?

Îmi pare rău, el m-a remarcat prima dată. Greşesc?

Nu, nu.

Avem foarte mulţi prieteni co­muni, unuia dintre ei i-a spus că ar vrea s-o cunoască pe acea brunetă. Eu i-am răspuns că-l ştiu, că-l cunosc. Rareş avea atunci mustaţă.

Te maturiza mustaţa atunci.

Da, mă ajuta.

Şi el a întrebat de tine şi de acolo a început ce este acum.

La început o deranja că sunt aro­gant.

Şi atunci să întreb invers: dintre toate clujencele, de ce te-ai oprit cu atenţia la viitoarea ta soţie?

Chiar aşa, ia spune-ne!

Avea şi are o candoare şi o since­ritate care pe mine m-au cucerit. E un om foarte direct. E foarte familistă, mi-a atras atenţia concepţia asta a ei, faptul că-şi dorea o familie.

Păi şi nu te-ai speriat?

Asta voiam să zic. Să nu credeţi că eu i-am zis direct că vreau să ne fa­cem o familie.

Nu, dar de la început mi-a poves­tit cum ar vedea ea viaţa.

Asta acum zece ani, între timp trăiţi împreună în Bucureşti.

Acum aproape şase ani am acceptat propunerea celor de la Realitatea TV şi m-am mutat în Bucureşti. Când Mihai, băiatul nostru, avea doi ani, n-am mai rezistat să fac naveta în fiecare vineri şi au venit şi ei în Bucureşti. Şi de atunci şi eu, şi Florina suntem clujeni care iubim Bucureştiul.

Mi-a rămas în minte ce mi-ai spus, că părea arogant la început. Poate şi era.

Avea un uşor aer de superiori­tate, dar mi s-a părut. Când ajungi să-l cunoşti, nu este omul acela care pare. E chiar un om sensibil. Mult mai sensibil decât mine.

O să te întreb atunci direct: l-ai văzut vreodată pe Rareş Bogdan plângând?

Da, de foarte multe ori (râde).

Pe ce temei? În ce sens plângea?

Plâng când cântă imnul naţional.

Nu, serios acum.

Serios spune. Dacă vreţi, scrieţi asta, dacă nu, nu. Eu am zis că dacă el va muri înaintea mea, n-o să pot să-i închid coşciugul, că într-o mână o să ţină drapelul şi în cealaltă cru­cea.

Deci tu nu vrei doar să pari la televizor aşa.

Nu, eu chiar cred. Eu sunt naţio-nalist. Cred în România, sunt patriot. Sunt creştin ortodox, merg la biserică. Soţia e catolică.

Da, eu am rămas un pic acolo, când a mai plâns Rareş Bogdan?

A plâns mult când l-am născut pe Mihai. Asta aveam să aflu de la cei­lalţi.

Asta mi se pare definitoriu, de-aia insist: când cedează Rareş?

A mai cedat şi în momentul travaliului. Eu am vrut să nasc natural şi el tot ieşea pe uşă. Credeam că iese să vorbească la telefon şi mă enerva. Şi atunci i-am zis: „Ori afară, ori înăuntru!”. El, de fapt, voia să-mi ascundă, să nu văd că este emo­ţionat.

Florina, în schimb, pare mult mai dură, pare ca mine la televizor. În realitate, e un om extrem de bun. E un tovarăş de drum ex­traordinar.

Şi dacă ar fi să schimbi ceva la ea?

Îţi răspund eu, m-ar face să vorbesc mai puţin. Eu nu prea mă ponderez când vorbesc, n-am prea multă diplomaţie.

El e mai diplomat, e mai ca la golf. Că ştiu că joci.

Joc golf din 2003. Am jucat mult cu Paul Tomiţă, antrenorul de golf al Regelui Mihai. El l-a învăţat golf pe Regele Mihai.

Şi acum cu cine joci?

image

Cu Mihai Tatulici, cu Viorel Cataramă, cu Mişu Negriţoiu mai puţin în ultimul timp, că m-am certat cu el. Şi cu foarte mulţi străini joc. Am jucat cu ambasadorul Marii Britanii, în Tunisia am jucat cu Mr. Bean.

Cu Mr. Bean?

Ba chiar şi cu Mubarak am jucat, cu fostul preşedinte al Egiptului, în Sharm El Sheikh.

Păi cum ai ajuns să joci cu Mubarak?

Absolut întâmplător. Mubarak era preşe­dintele Egiptului şi avea o casă de vacanţă în Sharm El Sheikh. Eram şi eu acolo când s-a organizat un turneu la care s-a anunţat că participă şi preşedintele. N-am jucat în acelaşi flight cu el. Cu Mr. Bean am jucat în acelaşi flight.

Ce înseamnă acelaşi flight?

În aceeaşi formulă de patru. Practic, în aceeaşi echipă. Mubarak a jucat în flightul următor mie. Avea 14 gărzi de corp.

Ai pasiunea asta cu tablourile, văd.

Sunt pasionat, da. În Bucureşti, de exem­plu, sunt cunoscut în tot ce înseamnă licitaţii de tablouri.

Cumperi sau vinzi?

Cumpăr deocamdată. N-am vândut încă nimic.

Şi cât ai investit în pasiunea asta?

În tablouri, statuete şi argintărie cred că până acum investit cam 200.000 de euro. Am câteva tablouri valoroase. Am câteva Octav Băncilă, am mult Piliuţă. Am multe ale lui Ilfo­veanu. Am tablouri valoroase, nu mă gândesc să le vând, le păstrez. E mai bine. Şi ceasuri am colecţionat. La un moment dat, îmi plă­ceau ceasurile. Şi mie, şi soţiei ne plăceau. Cred că am 15 în momentul de faţă. Acum port un singur ceas de la începutul anului. La emisiune nu mă mai duc deja cu ceas.

Te-ai plictisit de asta.

Port un singur ceas, restul le ţin acum la bancă. Nu plictisit e cuvântul. Cred că m-am maturizat. Era o modă. Aveam Hublot, Ulys­se Nardin, Vacheron Constantin, nu mă mai pasionează.

Şi de unde ai câştigat banii aceştia, Rareş? Ai business-uri?

Da, am business de presă. Am la Cluj un ziar, un radio şi o agenţie de publicitate pu­ternică. Poate printre primele două din Ar­deal. Am afaceri în imobiliare. Am câştigat din terenuri, am încă terenuri.

Florina, tu îl urmăreşti la televizor?

După cum vezi, avem două televizoa­re. Unul merge în permanenţă pe emisiunea lui şi cu unul ne uităm la desene. Eu nu prea urmăresc discuţii politice. Sunt foarte feri­cită fără.

Şi ăsta e avantajul, cumva acasă nu mai vorbesc politică decât rar, când ne întâlnim cu prieteni care mai întreabă.

Lui Rareş îi trebuie cam o oră când se întoarce de la emisiune să se desprindă de ea. Dar apoi e al nostru în totalitate. Emisiu­nea lui Rareş începe la nouă. Orice om nor­mal merge cu o oră înainte. Se pregăteşte, se machiază. El iese din casă la nouă fără două minunte.

Îmi pregătesc emisiunea în timpul zi­lei. Stând aproape de televiziune, ajung ime­diat.

Eleganţa asta vestimentară a lui Rareş Bogdan…

A avut-o de la început. El cred că s-a născut direct în cămaşă.

Şi cu batistă?

Mi-a povestit Loli, Loli fiind soacra mea, că era cel mai curat copil. Mereu îmbrăcat în alb. Se genera o mare problemă dacă se murdărea. El aşa a crescut. Şi este foarte ti­picar, mie îmi place ordinea în dezordine. Lui nu. Nu suportă să fie dezordine.

De unde îţi vine treaba asta?

Nu ştiu, nu pot să-mi dau seama. Cred că de la bunicul meu. Era un aristocrat, un burghez, de fapt. El s-a ocupat mult de mine, tot ce ştiu din istorie, tot ce ştiu din perioada interbelică, de la el ştiu.

Unii ironizează eleganţa asta a ta. Mai ales batista.

Dar în acelaşi timp mulţi au copiat. La început ironizau, îmi ziceau ginerică, la fel ironizau şi patriotismul meu, ei fiind foarte critici cu România, dacă urmăreşti.

Tu te-ai gândit vreodată să faci televiziune?

M-am gândit. Acum vreo 17 ani am şi avut o tentativă care a eşuat.

Culmea, unde crezi? La Antena 1.

Aveam 19 ani. Antena 1 era la început şi tocmai deschiseseră staţia de la Cluj şi că­utau prezentatoare.

Şi apoi, în Bucureşti, m-a întrebat Cristi Burci acum vreo patru ani dacă n-o băgăm pe sticlă la Prima TV. Şi Tatulici m-a întrebat. S-o băgăm pe Sport, că dă bine pe sticlă. Le-am spus să vorbească până la urmă cu ea şi nu s-a mai continuat.

Discuţia rămâne deschisă sau…

image

Ea este un om deschis, dar nu-i place să fie vedetă.

Ţie, în schimb, îţi place.

E născut vedetă.

Te încurcă atunci când nu eşti.

El era vedeta familiei.

Am fost vedeta familiei, am fost şef de clasă, am fost comandant de detaşament, co­mandant de unitate, de grupă, de de toate.

Mi-am adus aminte momentul controversat în care ai publicat acea poză cu soţia ta pe Facebook.

Era o şedinţă foto pentru o revistă din Cluj. Era aproape de Crăciun şi poza fiind una mai goală a fost puţin şocant. Acum nu cred că ar mai părea aşa. Nimeni nu ştia cum arată, ni­meni probabil nu-şi închipuia că soţia mea e o persoană atât de simpatică. Probabil mulţi şi-o imaginau mai în vârstă. Eu la televizor arăt mai în vârstă. A fost un contrast. În rea­litate vezi, că tu mă cunoşti, nu sunt cel de la televizor. Poate că mă îmbrac mai colorat şi atunci şi par mai tânăr.

Mă uit aşa, în jur, la familia ta, la locul în care stai. Ai reuşit în viaţă, Rareş!

Îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu. Am stat la început într-o cameră de cămin cu colegii de facultate. Apoi mi-am luat o garsonieră. De la asta am plecat. Mi-am do­rit ca, atunci când intru într-un magazin, să nu trebuiască să mă uit cât costă produsele. Asta mi-am propus acum 20 de ani.

El fiind gurmand. Nu mănâncă mult, dar vrea să fie multe pe masă.

Suntem acum într-un moment bun al familiei voastre. Aşa pare. Care au fost momentele grele?

Au fost câteva momente tensionate. Ca-n orice cuplu.

Ai vrut să divorţezi?

Am avut momente în care lucrurile n-au mers, normal că te gândeşti la orice. Dar suntem oameni maturi, am trecut peste ele. Şi rămâne partea frumoasă. Nu pot fi zece ani de lapte şi miere.

Momentele grele au fost când el a pus cariera pe primele locuri. Pe primul loc, cariera. Pe locul al doilea, cariera şi pe trei, tot cariera. Apoi urmam noi. Dar noi suntem prieteni, n-avem secrete unul faţă de celă­lalt.

Mă uitam la Mihai. La ăsta mic. Cu cine seamănă?

Ca personalitate cred că seamănă cu mine. Şi ca aspect eu zic că tot cu mine, doar că, dacă te uiţi atent, eu şi Rareş semănăm.

Păi, în general, doi oameni care petrec mult timp unul cu celălalt ajung să semene.

Noi am semănat de la început.

Mihai e un artist. Are o sensibilitate şi un suflet bun. Cred că suntem oameni buni. Eu aşa cred. Imaginea de la televizor e mult mai dură, mult mai agresivă decât realitatea. Realitatea nu-i aşa.

Foto: Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png