Spectacole

Accesul la concertul Red Hot Chili Peppers, de la ora 17.00

Accesul publicului la concertul pe care Red Hot Chili Peppers îl susţine vineri pe Arena Naţională din Capitală se va face de la ora 17.00, spectatorilor fiindu-le recomandat să folosească intrarea corespunzătoare zonei în care au bilete, pentru a evita posibilele aglomerări.

Accesul publicului se va face pe la cele trei intrări amenajate pe Bulevardul Basarabia, Str. Maior Coravu şi Str. Pierre de Coubertin. Posesorii de bilete în zonele Gazon, Tribună 1 Vest şi Tribună Oficială vor folosi intrarea din Str. Maior Coravu, posesorii de bilete în zona Gold Circle, intrarea din Str. Pierre de Coubertin, iar posesorii de bilete în zona Tribună 2 Est şi Peluză Sud, intrarea din Bd. Basarabia.

Trupele care vor cânta în deschiderea concertului Red Hot Chili Peppers sunt AAAK şi Grimus, programul începând la scurtă vreme după deschiderea porţilor.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semiprofesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video. Concertul formaţiei Red Hot Chili Peppers va avea loc vineri, pe Arena Naţională, fiind inclus în turneul de promovare a celui mai recent material discografic al trupei, "I'm With You".

Ultimele bilete disponibile în tribune şi peluză mai pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului, la preţuri începând de la 155 de lei, urmând ca în ziua evenimentului, vineri, acestea să poată fi cumpărate, în limita disponibilităţii, doar de la casele de bilete amenajate la intrările în incinta Arenei Naţionale.

Foto: Facebook