News

Actori care au refuzat roluri memorabile

Actori care au refuzat roluri memorabile

Cary Grant ar fi trebuit să fie James Bond.

Cum ar fi arătat unele dintre cele mai bune filme cu alţi actori în rolurile principale? Cu cei cărora li s-au oferit rolurile cu pricina iniţial, adică... În cele mai multe cazuri, nu la fel de bine. Istoria hollywoodiană ne demonstrează că nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Dar cei care n-au acceptat ofertele s-au dovedit mari perdanţi. Haideţi să vedem, aşadar, aceste câteva file de istorie de culise a Cetăţii filmului: care sunt câţiva dintre marii actori care au refuzat roluri memorabile

Cary Grant ar fi trebuit să fie James Bond.
Cary Grant ar fi trebuit să fie James Bond.

Cary Grant este unul dintre faimoşii actori care au refuzat roluri memorabile. Lui i s-a oferit chiar rolul agentului 007, bunul său prieten,  Albert "Cubby" Broccoli, fiind chiar producătorul peliculei cu James Bond. Cary, care fusese cavaler de onoare la nunta lui Broccoli, a refuzat, însă, rolul. Iar Sean Connery l-a înlocuit degrabă şi cu succes. Un refuz mult mai recent din grădina agentului 007 a venit din partea lui Hugh Jackman. El a preferat seria "X-Men". Ulterior, Jackman a explicat că Bond i s-a părut a fi un rol care punea o ştampilă prea mare pe profilul lui, limitându-i posibilităţile de alegere pe viitor. Cârcotaşii spun că Wolverine va avea acelaşi efect...

Actori care au refuzat roluri memorabile

Sean Connery a refuzat rolul lui Gandalf din "Stăpânul Inelelor".
Sean Connery a refuzat rolul lui Gandalf din "Stăpânul Inelelor".

Dacă tot am vorbit de Sean Connery, şi el a refuzat roluri importante... Cum ar fi cel al lui Gandalf din trilogia "Stăpânul inelelor", un refuz care l-a costat nu mai puţin de 283 de milioane de lire sterline. Mai exact, lui Connery i s-au oferit 19 milioane pentru prestaţia actoricească - plus 15% din box office-ul francizei. Nemulţumit de scenariu, a refuzat - iar Sir Ian McKellen a preluat imediat rolul.

Actori care au refuzat roluri memorabile

Christopher Walken a ştiut că această colaborare cu George Lucas nu l-ar fi avantajat.
Christopher Walken a ştiut că această colaborare cu George Lucas nu l-ar fi avantajat.

Cui credeţi că i-a oferit iniţial George Lucas rolul lui Han Solo din "Războiul Stelelor"? Pare greu de crezut, dar lui Christopher Walken! George ura ideea de a redistribui într-un rol mare un actor cu care colaborase la o altă peliculă - aşa cum era cazul lui Harrison Ford, care jucase în "American Graffiti". Până la urmă, însă, tot la Ford s-a întors şi pentru Han Solo, dar şi pentru Indiana Jones.

Actori care au refuzat roluri memorabile

Will Smith nu regretă acest refuz.
Will Smith nu regretă acest refuz.

Will Smith se numără şi el printre actorii care au refuzat roluri memorabile. Marele lui "Nu" a fost pentru rolul lui Neo din seria "Matrix". Ulterior, a explicat cât se poate de pertinent refuzul său: "Eu n-am simţit acel film în faza pitch-ului. L-am urmărit apoi pe Keanu Reeves şi foarte rar spun asta, dar mi-am dat seama că eu aş fi stricat povestea. La acel moment, nu eram un actor suficient de inteligent şi experimentat încât să las filmul să curgă. Keanu, da, era. Fiindcă e foarte important să laşi regizorul să-şi spună povestea şi să nu încerci tu să ieşi mereu în faţa poveştii cu jocul tău actoricesc..."

Actori care au refuzat roluri memorabile

Warren Beatty a refuzat un rol foarte interesant.
Warren Beatty a refuzat un rol foarte interesant.

Warren Beatty a refuzat cel puţin un rol interesant. Cel oferit de Quentin Tarantino ar fi putut fi o revenire frumoasă pentru marele star, dar la acel moment, începutul anilor 2000, devenise deja foarte moody şi pretenţios. Aşa încât n-a fost impresionat când Tarantino i-a spus că a scrisese "Kill Bill" avându-l şi pe el, cel din Bonnie & Clyde în minte. Al doilea pe lista lui Quentin a fost David Carradine...

Actori care au refuzat roluri memorabile

James Caan regretă alegerea făcută.
James Caan regretă alegerea făcută.

James Caan este şi el unul dintre actorii care au refuzat roluri memorabile. Caan nu a considerat că ar fi o alegere bună pentru el să îl joace pe Randle Patrick "Mac" McMurphy, din adaptarea din 1975 a romanului lui Ken Kesey, "Zbor deasupra unui cuib de cuci". "La acel moment, am crezut - fiindcă nu sunt un geniu - că producţia nu era una suficient de vizuală. Era în stil teatral, se petrecea doar între acei patru pereţi. Nu ştiam că regizorul Miloš Forman era atât de bun. Am făcut nişte alegeri proaste la viaţa mea", s-a justificat Caan. În schimb, Jack Nicholson a văzut oportunitatea şi a câştigat un Oscar cu acest rol. Şi pentru a-l contrazice definitiv pe Caan, pelicula a devenit una dintre cele trei filme din istoria cinematografiei care a obţinut toate cele 5 Oscaruri importante: pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu.

Actori care au refuzat roluri memorabile

Ea ar fi trebuit să joace rolul pentru care Sandra Bullock a luat Oscarul!
Ea ar fi trebuit să joace rolul pentru care Sandra Bullock a luat Oscarul!

Julia Roberts a refuzat rolul principal din The Blind Side. Mai trist este că l-a refuzat pentru a juca în pelicula cu o distribuţie plină de nume mari Valentine’s Day, care a trecut doar ca o producţie comercială şi atât. În schimb, Sandra Bullock a acceptat rolul din The Blind Side şi a obţinut Oscarul pentru cea mai bună actriţă cu această prestaţie actoricească.

Actori care au refuzat roluri memorabile

Travolta a refuzat un rol de Oscar.
Travolta a refuzat un rol de Oscar.

John Travolta este un alt nume mare dintre actorii care au refuzat roluri memorabile. Atâta doar că nu ne-am putea închipui un Forrest Gump cu el în rol principal, nu-i aşa? Travolta spune că a fost o greşeală acel refuz al lui. Dar nu trebuie să uităm că în acelaşi an 1994, John a avut o revenire fulminantă în rolul lui Vincent Vega din Pulp Fiction. Şi deşi Tom Hanks a luat Oscarul pentru cel mai bun actor cu rolul lui Forrest, iar Pulp Fiction a pierdut premiul Academiei Americane pentru cel mai bun film tocmai în faţa peliculei Forrest Gump, noi spunem în continuare că Travolta a ales bine. Pentru că Vincent Vega a devenit un personaj cult în istoria cinematografiei. Pe de altă parte, Tom Hanks a avut şi el seria lui de refuzuri. El trebuia să-l joace, bunăoară, pe Jerry Maguire. "Uitându-mă acum la film, îmi dau seama, însă, că n-ar fi putut juca nimeni altcineva acel rol decât Tom Cruise", a comentat Hanks. Şi noi spunem la fel!

Actori care au refuzat roluri memorabile

Michelle Pfeiffer ar fi putut juca în "Tăcerea mieilor".
Michelle Pfeiffer ar fi putut juca în "Tăcerea mieilor".

Alţi actori care au refuzat roluri memorabile: Bette Davis a refuzat rolul lui Scarlett O'Hara. Al Pacino ar fi trebuit să fie în locul lui Richard Gere în "Pretty Woman". Iar Michelle Pfeiffer ar fi putut s-o joace pe Clarice Starling, din "Tăcerea mieilor". Actriţa a refuzat, însă, rolul, considerând prea violentă povestea.

Foto: WENN