Actori care seamănă între ei

13 octombrie, 2015
colaj jpeg

Aceste perechi de actori par să aibă aceiaşi părinţi. Asemănările sunt evidente. O ştiu şi ei. Unii se bucură, alţii, nu prea. Iată câţiva dintre actorii care seamănă între ei

image

Gwyneth Paltrow & Mia Wasikowska

Prima are 43 de ani, a doua 25. Dar am putea spune că Mia e sora mai mică a lui Gwyneth. Cele două seamănă atât de bine, încât îţi vine să te gândeşti de două ori ce-o fi făcut mama lui Gwyn, actriţa Blythe Danner. Dacă ar fi să urmeze parcursul profesional al lui Gwyn, ar însemna ca Mia să ia în doi ani un premiu Oscar (pe care Paltrow l-a obţinut la 27 de ani, în 1999, pentru rolul din "Shakespeare In Love"). Şi nu este exclus, fiindcă Mia are o carieră actoricească promiţătoare de la "Alice în Wonderland" încoace.

Actori care seamănă între ei

image

Rob Lowe  & Ian Somerhalder

Printre perechile de actori care seamănă între ei se numără şi aceşti doi frumoşi ai Cetăţii Filmului. Am putea spune, deci, că ştim în mare cum va arăta Ian (36) la peste 50 de ani. Rob are 51. Şi îl felicităm pentru cum arată. Dar nu ştim dacă e neapărat bine să-i urăm acelaşi parcurs lui Somerhalder, căci în 1988, Lowe a fost zguduit de un scandal foarte greu, din cauza unei casete video în care era surprins făcând sex cu două femei, una de 22, şi una de 16 ani - iar asta chiar în timpul campaniei democratului Michael Dukakis, în care Rob se implicase activ. Pe de altă parte, are cinci nominalizări la Globul de Aur (cea mai recentă pentru prestaţia din "Behind the Candelabra" din 2004), ceea ce-i dorim şi lui Somerhalder.

image

Emma Stone & Melinda Clarke

Cele două par surori, nu-i aşa? Chiar dacă Emma are 26 de ani, iar Melinda, 46. În ărivinţa carierei, însă, între ele nu prea există asemănări. Melinda este, din păcate, sub Emma. Ea a răma la nivelul serialelor Tv de genul "Nikita", "Dallas" şi "CSI: Immortality" - în vreme ce Emma Stone joacă la categoria grea, cu filme ca "Irrational Man" şi "Birdman", pentru care a şi fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar.

Actori care seamănă între ei

image

Tom Sizemore & Michael Madsen

Cei doi seamănă atât de bine, încât mulţi s-au întrebat dacă nu sunt cumva înrudiţi. Şi amândoi au avut probleme cu băutura, drogurile, comportamentul violent pentru care a fost nevoie de intervenţia poliţiei. Şi cu femeile - Sizemore, bunăoară, s-a iubit cu nimeni alta decât Heidi Fleiss, celebra matroană a Hollywoodului. Actorii ştiu că seamănă şi chiar fac glume pe seama asta. "L-am sunat pe regizor şi l-am avertizat să nu-l distribuie şi pe Michael Madsen!", spunea, la un moment dat, Sizemore.

image

Clint Eastwood & Hugh Jackman

Şi aceste staruri se numără printre actorii care seamănă între ei. Hugh aduce bine cu Clint cel din anii 60. Şi Jackman a remarcat asta. Ba chiar şi echipa de la "Wolverine". "Regizorul Darren Aronofsky mi-a spus la un moment dat: - Arăţi extraordinar, dar eşti atât de înalt în secvenţele acelea lungi, încât zici că e Clint Eastwood pe ecran - iar el n-are a face cu Wolverine. De-asta mai vrea să pui masă musculară, ca să te deosebeşti cum trebuie de Eastwood!", a povestit Jackman.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg