News

Actori cunoscuţi care au refuzat roluri în Game of Thrones şi acum regretă!

Actori cunoscuţi care au refuzat roluri în Game of Thrones şi acum regretă!

Mulţi actori şi-ar dori în prezent să aibă ocazia de a apărea chiar şi câteva secunde într-un serial atât de iubit şi de succes precum Game of Thrones. Culmea e că unii chiar au avut această ocazie şi i-au dat cu piciorul, acum regretând nespus decizia grăbită. E drept, asta se-ntâmpla la începutul serialului, când nimeni nu prevedea succesul covârşitor. Haideţi, totuşi, să vedem care au fost acei actori consacraţi care au ratat ocazia de a-şi rotunji conturile şi de a-şi pune numele într-o distribuţie de succes.

Tamzin Merchan – rolul lui Khaleesi Daenerys Targaryen

Să-ncepem cu starul din serialul ”The Tudors”, actriţa Tamzin Merchan, care fusese aleasă, iniţial, drept Khaleesi Daenerys Targaryen, unul dintre persoanejele principale din acest serial. Culmea e că actriţa a apucat chiar şi să filmeze câteva scene, însă, din motive necunoscute, Tamzin a renunţat la rol.

Chipurile, producătorii HBO au dorit să filmeze din nou şi să schimbe mare parte din scenariul primelor episoade, ceea ce i-a dat răgaz lui Tamzin să se răzgândească în privinţa rolului. Între timp, ea acceptat să filmeze pentru alte seriale, care, însă, nu s-au ridicat nicicând la nivelul notorietăţii dobândit de „Game of Thrones”. Emilia Clarke a fost cea care a primit rolul şi  a făcut istorie cu interpretarea sa.