Vedete

Actriţa Oana Cârmaciu, din serialul "Sacrificiul", va deveni mamă pentru prima oară

Actriţa Oana Cârmaciu, din serialul "Sacrificiul", va deveni mamă pentru prima oară camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

Familia de la Antena 1, de la serialul "Sacrificiul", se măreşte. Actriţa Oana Cârmaciu este însărcinată pentru prima oară. 

Scenariul serialului de la Antena 1 a fost modificat în momentul în care actriţa a rămas gravidă, astfel că şi personajul interpretat de Oana, Ioana Popescu, va deveni mamă.

Actriţa nu a plănuit să rămână însărcinată, dar acum se bucură de fiecare moment pe care această perioadă i-l oferă: "Sarcina n-a fost ceva plănuit. Am spus de când mă ştiu că îmi doream să fiu o mamă tânără şi la un moment dat chiar am specificat vârsta de 26 de ani. Dar atunci aveam 6 ani şi părea că nu ştiu ce spun. Realist vorbind, credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi <>. Însă toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat până acum au venit neanunţate, aşa că nu pot decât să fiu foarte fericită. Fiecare zi e o experienţă nouă şi interesantă şi am fost suficient de norocoasă încât să sufăr foarte puţin pe parcursul sarcinii până acum".

Oana se poate lăuda cu o sarcină de invidiat, pentru că nu a trecut prin multe perioade grele, dar nici nu a avut pofte exagerate: „Nu am făcut victime în jurul meu, nu merge nimeni la 4 dimineaţa după un fruct pe cale de dispariţie care poate creşte doar într-o pădure tropicală pentru că eu nu pot trăi dacă nu-l mănânc în acel moment. Cât timp am mereu ceva dulce prin casă, toată lumea e în siguranţă. În rest, nu am renunţat la nicio activitate pe care o aveam şi înainte. Sunt foarte multe senzaţii şi sentimente pe care nu le pot descrie şi pe care nu cred că le-aş fi putut trăi prin niciun fel de altă experienţă. Cât despre Ioana, personajul pe care îl interpretez în Sacrificiul, a rămas gravidă datorită mie, nu cred ca era în plan, dar n-am primit reclamaţii, pare fericită cu ce i se întâmplă. Aşa am deschis un nou capitol şi în viaţa ei şi a multor oameni din jurul ei"

Modifică Setările