Actriţe care au avut aventuri cu regizori. Ce s-a ales de idila lor?

16 ianuarie, 2018
FotoJet (4) jpeg

S-au culcat cu şefu’! S-au întâlnit la locul de muncă şi… n-au putut să-şi ignore sentimentele pe care au început să le simtă pentru colegul lor, ceea ce a dus la naşterea unei idile pline de pasiune. Dar a rezistat povestea lor de dragoste sau s-a ales praful de ea?

Kate Winslet & Sam Mendes

image

În 2001, regizorul a abordat-o pe actriţă în privinţa unui rol pe care i l-a oferit pentru una dintre piesele lui. Şi, în doi timpi şi trei mişcări, relaţia lor profesională s-a transformat într-o idilă în toată regula. Mai mult, Kate şi Sam şi-au oficializat relaţia în mai 2003, iar în decembrie, acelaşi an, a venit pe lume primul lor copil. În 2009, au lucrat împreună la Revolutionary Road, care i-a adus actriţei Globul de Aur şi care are ca subiect un mariaj în plină cădere liberă. Mendes s-a plâns, la un moment dat, că Winslet aducea acasă problemele profesionale tot timpul, în timp ce el a preferat întotdeauna să separe viaţa personală de cea profesională. Cei doi s-au despărţit în 2010, iar, un an mai târziu, erau deja divorţaţi.

Kristen Stewart & Rupert Sanders

image

Actriţa şi regizorul au colaborat la Snow White and the Huntsman, film care i-a şi cuplat pe cei doi. Imaginile cu Rupert şi Kristen, în care stau îmbrăţişaţi şi îşi oferă unul altuia gesturi de tandreţe, au făcut înconjurul lumii, de fapt au ajuns până şi la iubitul oficial de-atunci al actriţei, Robert Pattinson, şi la soţia regizorului, Liberty Ross. Liberty şi Sanders au divorţat în 2014, în timp ce Pattinson şi Stewart n-au mai rezistat nici ei mult timp împreună.

Kate Capshaw & Steven Spielberg

image

În 1984, în timpul filmărilor pentru Indiana Jones and the Temple of Doom, Steven s-a apropiat de Kate mai mult decât i-ar fi impus scenariul, între cei doi luând naştere o adevărată idilă în scurt timp. Cu toate astea, Spielberg a luat o pauză de la întreaga aventură şi s-a întors la fosta lui iubită, Amy Irving. Destinul a făcut astfel încât Steven şi Amy să divorţeze într-un final, în 1989, într-una dintre cele mai scumpe despărţiri din istorie. Inutil să mai spunem că actriţa din Indiana Jones l-a aşteptat pe faimosul regizor, care şi-a dovedit în sfârşit iubirea pentru ea într-o ceremonie matrimonială de vis petrecută în 1991. Iar, de atunci, trăiesc amândoi fericiţi alături de cei şapte copii ai lor!

Mia Farrow & Woody Allen

image

Celebrul regizor are – sau, mai bine spus, avea – obiceiul de-a avea aventuri cu actriţele pe care le distribuia în filmele lui. Iar Mia a fost una dintre muzele lui, în 13 dintre peliculele regizate de el. Cei doi s-au căsătorit în 1980, iar mariajul lor a durat nu mai puţin de 12 ani. Când şi-au unit destinele pentru prima dată, Farrow avea deja şapte copii din timpul unei căsnicii anterioare, printre care şi fiica adoptivă Soon-Yi Previn. În 1992, când Previn avea 21 de ani, Mia a descoperit la Allen imagini nud cu fiica ei adoptivă şi faptul că cei doi aveau deja o aventură în toată regula. Bineînţeles că întreaga tevatură s-a finalizat cu divorţul dintre Allen şi Mia.

Jennifer Lawrence & Darren Aronofsky

image

Au lucrat împreună la thrillerul Mother!, iar, în septembrie 2016, când s-au încheiat filmările, cei doi şi-au dat seama că au în comun mai multe decât şi-au imaginat iniţial şi au devenit un cuplu. Actriţa de 27 de ani şi regizorul de 48 de ani au păstrat secretul în ceea ce privea idila lor, dar asta până în momentul în care s-au prezentat de mână, pe covorul roşu, pentru a-şi promova filmul. Din păcate, expunerea poveştii lor de dragoste nu le-a avut happy end-ul mult visat, dimpotrivă. Jen şi Darren s-au despărţit în noiembrie 2017, la numai un an de relaţie amoroasă.



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png