Acuzaţiile aduse lui Michael Jackson. Umbrele din viaţa unui artist uriaş

7 aprilie, 2015

Regele muzicii pop al Americii, dar şi a întregii planete, a avut în timpul vieţii câteva evenimente neplăcute. Unul dintre ele, este bine cunoscutul proces, în care artistul a avut mai multe capete de acuzare, printre care abuz sexual, intoxicarea unui minor cu alcool în vederea molestării sexuale, răpirea şi sechestrarea unui minor la ferma Neverland pentru abuz sexual.

Acuzaţiile aduse lui Michael Jackson – Gavin, tânărul cu cancer, îl acuză pe Jackson de molestare sexuală

La toate capetele de acuzare aduse lui, Michael Jackson a pledat nevinovat, iar în data de 13 iunie 2005, juriul l-a găsit nevinovat pe acesta. Gavin Arvizo, băiatul de 13 ani, care l-a acuzat pe Jackson, a fost diagnosticat cu cancer şi i s-au scos un rinichi şi splina. Jackson a organizat o unitate de sânge şi s-a ocupat de tratamentele băiatului cu chimioterapie.

Dorinţa băiatului de a îl cunoaşte pe regele muzicii pop i-a fost îndeplinită, şi a vizitat ferma Neverland de opt ori. Familia băiatului a avut ocazia să îl întâlnească pe Jackson de două ori.

Gavin şi fratele său, Star, au avut ocazia ca de câteva ori să rămână peste noapte alături de Michael Jackson. Star a declarat pentru poliţie şi în faţa unui psiholog că a văzut cum cei doi, Gavin şi Jackson, care dormeau în acelaşi dormitor, făceau lucruri ciudate. Oricum, declaraţiile tânărului s-au schimbat de trei ori, ceea ce l-a făcut pe judecător să pună sub semnul întrebării acuzaţiile aduse lui Michael.

Acuzaţiile aduse lui Michael Jackson – acuzaţiile de pornografie şi administrarea alcoolului minorilor au fost minuţios cercetate, dar nu s-a găsit nimic serios

Mulţi martori au declarat că Gavin şi Star nu erau cei mai educaţi copii. Oamenii care aveau grijă de lucrurile lui Jackson au declarat că umblau fără voie prin telefonul lui mobil şi prin lucrurile personale.

În final, se pare că acuzatorul i-ar fi spus administratorului de la şcoală că Jackson nu l-a molestat, că a fost fericit de fiecare dată când a fost la Neverland, dar că atunci când a plecat a realizat că nu armai fi vrut să meargă acolo.

Acuzările de pornografie şi administrarea alcoolului au fost şi ele prezente. Urmărirea penală a pretins că Jackson a arătat materiale pornografice copiilor la Neverland, inclusiv celor doi fraţi Arvizo. Raidurile poliţiştilor la reşedinţele lui Jackson, inclusiv ferma Neverland, au evidenţiat faptul că nu s-au găsit materiale care să sugereze pornografia şi pedofilia.

Nici acuzaţiile legate de administrarea alcoolului minorilor nu au rezistat în faţa raidurilor FBI, deci la 13 iunie 2005 Curtea Superioară a Statului California l-a declarat pe Jackson nevinovat pentru toate capetele de acuzare aduse împotriva lui.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg