Adda a ajuns în vacanţa mult visată! A vizitat pentru prima oară Veneţia şi a mers o mie de kilometri cu maşina în şase zile

22 iulie, 2018
adda jpeg

După o primă parte a anului destul de plină, Adda s-a relaxat o săptămână în Italia, vizitând Bologna, San Marino, Ravenna, Brissighella, Punta Marina şi, nu în ultimul rând, Veneţia, unde nu fusese niciodată, dar îşi dorea foarte mult să ajungă.

image

„Ne-am plimbat foarte mult şi ne-am relaxat. Am închiriat o maşină nouă, care avea opt kilometri parcurşi, iar când am predat-o am văzut că făcusem peste o mie de kilometri cu ea, în şase zile”, a spus Adda.

Cel mai mult în cele şase zile petrecute în Italia i-au plăcut atmosfera, întâlnirile cu oamenii locului şi mâncarea: „Am participat şi la un festival medieval desfăşurat într-o cetate în Brissighella şi aici m-au impresionat foarte mult muzica, oamenii, costumele şi mai ales faptul că aceştia locuiau în cetate. Aveau interfon, locuinţele erau moderne în interior, dar în exterior cetatea arăta ca în 1400”.

La capitolul culinar, artista spune că s-a bucurat de toate delicatesele locale, dar pe primele locuri au fost pastele, cafeaua şi îngheţata, spunând că sigur, dacă stătea mai mult timp, se întorcea cu câteva kilograme în plus.

La Veneţia a petrecut o zi şi a rămas foarte impresionată de tot ce a văzut: „Mă bucur că am fost în timpul săptămânii şi nu a fost chiar atât de aglomerat, astfel că am putut să ne plimbăm liniştiţi şi să facem poze. Cel mai mult mi-a plăcut în Piaţa San Marco. Am simţit o energie specială acolo”.

Adda a adăugat că, deşi nu a făcut multe cumpărături, nu a rezistat măştilor de carnaval: „Am luat două măşti foarte frumoase, câteva cadouri pentru Alex şi familie şi câteva rochii drăguţe”.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg