Adda, atacată după emisiunea cu Nea Marin. De unde a pornit totul

9 decembrie, 2021
3 adda9 jpg jpeg

Adda trăieşte un coşmar după ce a apărut în emisiunea lui Nea Marin de la Antena1. Artista susţine că a ajuns să fie pusă la zid după ce a cerut să se păstreze distanţarea socială, pentru că se teme de covid.

“Îmi pare rău că scriu despre asta. De câteva ore sunt denigrată public DE CEI CARE ADMINISTREAZĂ PAGINILE DE SOCIALIZARE ŞI ŞTIRI, din Mehedinţi, Orsova , Drobeta Turnu Severin, inclusiv pe pagini de natura politică, unde nu este potrivit să se pronunţe numele meu! Pentru că în emisiunea care s-a difuzat, cu Nea’ Marin, am spus că îmi este frică să iau Covid si vreau să se păstreze distanţarea socială. Lucru impus şi de producţia show-ului! Ne-au dat măşti şi viziere pentru protecţia noastră şi a celor din jur. Înainte de spectacolul respectiv, s-a creat haos şi o mulţime de oameni claie peste gramadă. Şi am preferat să stau retrasă. În plus, erau 40 de grade şi evenimentul s-a desfăşurat în câmp deschis de la ora 16:00. Ce e mai deranjat este că am spus că oamenii din public nu erau în “delir”. Lucru care s-a văzut la TV! Nu am minţit. Nu am jignit localnicii. Am muncit cot la cot cu ei. Am cărat, am gătit etc. Mi-am dat interesul şi sufletul ca sa fie totul bine. Faptul că sunt acuzată acum, este foarte dureros şi nedrept. Am vorbit numai de bine despre acea zona minunată, despre cei ce traiesc acolo. Pentru că nu am cum să spun altceva. Va rog să încetaţi cu acuzaţiile false! Nu ştiu sincer cum puteţi, voi ăştia care denigraţi în ultimul hal nişte oameni care au muncit pentru promovarea zonei voastre, să dormiţi liniştiţi şi să vă luaţi salariile din jigniri! Sunt şocată!”



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg