Adele, cel mai aşteptat comeback

28 noiembrie, 2015
London Celebrity Sightings    October 23, 2015 jpeg

„Bună, sunt eu“, şi-a anunţat simplu cântăreaţa britanică revenenirea pe scenă, într-un mod care ne-a răvăşit din nou şi de care, recunoaştem, ne-a fost dor

Adele la BBC Radio 2

Adele străluceşte din nou în lumi­na reflectoarelor. Noua ei baladă, Hello, a spart deja toate recor­durile de audienţă, atât pe radiouri, cât şi pe YouTube şi iTunes. Iar site-urile de socializa­re au fost luate cu asalt de fotografiile unor vedete precum Kate Hudson şi Katy Perry, care au plâns în pernă după ce i-au ascultat piesa, ori de comentariile altor artişti, ca Sam Smith şi Kylie Minogue, care s-au întrecut în a o lăuda. O confirmare a faptului că momen­tul revenirii ei pe scenă, anticipat de fani şi minuţios pregătit de staff-ul artistei, a avut impactul aşteptat.

Adele şi fiul său, Angelo

Şi iat-o pe Adele, ieşind din umbra celor doi ani şi jumătate în care a preferat anonimatul şi viaţa de familie, mai slabă cu 13 kilograme şi arătând impecabil în rochia de cocktail din mătase şi jacquard, semnată Giorgio Armani Privé, pe care a purtat-o la primul ei recital, în Cannes, la NRJ Music Awards. O Adele care e pregătită să cânte despre trăirile pe care le avea la 25 de ani, incluse pe albumul 25, cu întârzierea celor doi ani cu care ne-a obişnuit deja (ea are acum 27 de ani), după lansarea albumelor anterioare, 19 (2008) şi 21 (2011). O întârziere pe care ea însăşi a justificat-o printr-o scrisoare adresată fanilor, pe 21 oc­tombrie: „Întotdeauna mi-am dorit să fiu mai mare, să fiu în altă parte, să-mi amintesc lu­cruri ori să le uit. Mi-am dorit să nu fi stricat lucrurile bune, din teamă sau plictiseală, (...) să fi aşteptat mai mult sau, dimpotrivă, să fi grăbit lucrurile. (...) Acesta este un album de împăcare, de împăcare cu mine însămi, cu timpul, cu tot ce am făcut şi nu am apucat să fac. (...) Când am împlinit 25 de ani a fost un moment de cotitură pentru mine. (...) Un mo­ment în care încep să realizez cine am deve­nit pe nesimţite. Şi-mi pare rău că a durat atât de mult, dar ştiţi voi, s-au întâmplat lucruri“, şi-a încheiat ea mesajul postat pe Facebook, făcând aluzie la faptul că viaţa ei s-a schim­bat mult de când a devenit soţia lui Simon Konecki şi mama lui Angelo (3).

Simon Konecki şi Adele

Cât despre cine a devenit ea, între timp, ei bine, e o femeie împlinită pe toate planu­rile, şi personal, şi profesional, şi financiar, ajungând să aibă astăzi în conturi peste 50 de milioane £. Şi asta în condiţiile în care nu aleargă nebuneşte în turnee, dintr-o ţară în alta, nu acceptă să cânte la orice eveniment monden şi nici nu se străduieşte să aibă o si­luetă de viespe, pe care s-o etaleze în revistele de fashion. „Nici dacă aş fi în formă, nu mi-aş expune fesele sau sânii“, le-a spus ea francezi­lor de la Public. „Eu fac muzică pentru urechi, nu pentru ochi. Iar dacă o casă de discuri mi-ar impune să slăbesc, aş rupe contractul. Nu sunt de-acord să urmez un regim care mi-ar afecta sănătatea ori viaţa personală, doar de dragul de-a da bine pe o copertă“. Şi, totuşi, Adele şi-a dorit o schimbare în acest sens şi a renunţat la carne şi s-a apucat de alergat. Iar rezultatele sunt vizibile. Numai că a făcut-o în felul ei şi în ritmul ei. Aşa cum vrea să-şi trăiască şi viaţa.

foto: guliver/getty images/rex features, photoland/wenn.com, hepta



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg