Adevărata viaţă a lui Bobby Ewing

8 decembrie, 2016
Channel 5 Dallas   Launch Party jpeg

Patrick Duffy este o lecţie de echilibru şi decenţă rar întâlnită în lumea starurilor. Reversul medaliei ar fi că nu a prea depăşit graniţele personajului său din Dallas... Dar nimeni nu s-ar fi potrivit mai bine pentru rolul fratelui cel bun Bobby Ewing!

Nemuritorul Bobby Ewing, la 67 de ani!

Patrick Duffy aka Bobby Ewing s-a născut în Townsend, Montana, în 1949, ca fiu al lui Marie şi Terence Duffy, care aveau o tavernă. Dragostea pentru actorie a deprins-o chiar din timpul liceului, continuând studiile în acest sens la University of Washington, pe care a absolvit-o în 1971… Ulterior, a intrat încetul cu încetul în lumea televiziunii, în 1978 obţinând rolul care avea să-l transforme într-o celebritate mondială: cel al lui Bobby Ewing, în serialul Dallas. “A fost prima dată când mi s-a oferit din prima un rol, fără să dau probe. Practic, producătorul serialului, Leonard Katzman, mi-a pus pe tavă acest rol, care a considerat că-mi vine mănuşă, cunoscându-mă de mai multă vreme”, a povestit actorul.

Patrick, alături de soţia lui, în vârstă de 77 de ani.

Patrick a stat şapte ani în echipa acestei producţii TV, părăsind-o în 1985 – asta spre marea dezamăgire a fanilor. Totuşi, deşi era atât de îndrăgit, anul următor, Patrick s-a trezit abandonat, fără nicio ofertă profesională, revenind în serial în faimoasa scenă a duşului, după un sezon în care, de fapt, nu murise, fiindcă totul fusese un vis. Acea celebră întorsătură de scenariu forţată...

Dar, până la urmă, aceasta era unica variantă de a reveni. “Şi soţia mea mi-a spus acelaşi lucru: nu te poţi întoarce decât dacă tot sezonul trecut a fost un vis!” Şi aşa, Duffy a rămas alături de Dallas până la finalul producţiei, în 1991. “Da, în 1985 am plecat din Dallas cu intenţia clară de a nu mă mai întoarce niciodată”, a spus Patrick. “De-asta am şi căzut de acord eu şi Leonard să fim radicali şi să-l ucidem pe Bobby. Lucram de şapte ani la serial. Tot atât durase şi contractul meu şi m-am gândit că atunci era cel mai bun moment să plec şi să îmi văd mai departe de carieră, dorindu-mi un show în care eu să fiu unicul cap de afiş. Doar că acest lucru nu s-a materializat. O decizie proastă, în stilul tipic Patrick Duffy. Aşa că m-am întors în Dallas fiindcă echipa m-a rugat să revin, iar eu am înţeles că acela era cel mai bun loc de muncă pentru mine, alături de prieteni”, a clarificat starul.

Patrick, alături de colegii din Dallas, Patrick Duffy, Linda Grey şi Larry Hagman

Un rol care i-a pus o amprentă pe viaţă, reprezentând în acelaşi timp trambulina care l-a propulsat, dar şi corzile care l-au ţinut în loc. Fiindcă Patrick n-a putut fi cu mult mai mult decât Bobby Ewing. După ce Dallas a luat sfârşit, a obţinut un rol în serialul Step by Step… Iar în paralel, a jucat în toate continuările, reuniunile şi remake-urile Dallas posibile. Inclusiv în remake-ul TNT, care a rulat între 2012 şi 2014.

Ei bine, o asemenea alegere în viaţa profesională – sau fidelitate ieşită din comun, dacă am putea spune, faţă de un rol cu care aproape că s-a identificat Duffy - nu se putea să nu se oglindească într-o viaţă personală cât se poate de aşezată şi liniştită. Duffy s-a însurat cu balerina Carlyn Rosser în 1974. Carlyn e cu 10 ani mai mare decât el. Dar cei doi şi-au construit o căsnicie remarcabil de solidă, apărând împreună la fel de zâmbitori şi azi pe covorul roşu, după 42 de ani de mariaj. Împreună, au doi fii: Padraic Terence şi Conor Frederick. Iar liniştea aceasta din viaţa personală ar spune unii că se datorează faptului că atât el, cât şi soţia lui practică budhismul. Totuşi, există un incident care i-a zguduit viaţa actorului: pe 18 noiembrie 1986, părinţii lui au fost ucişi de Kenneth Miller şi Sean Wentz, cei care au organizat un jaf armat asupra tavernei părinţilor starului. Kenneth şi Sean au fost condamnaţi la 75 de ani de închisoare. Cel dintâi, însă, a fost eliberat în 2007, după ce Sean a recunoscut că doar el a tras cu arma.

Şi pentru a dovedi încă o dată cât de zen este – sau că este la fel de bun, generos şi iertător ca Bobby Ewing – Patrick declara într-un interviu de acum 4 ani că a fost de acord cu eliberarea acestuia. Cu ce l-ar fi ajutat să-l ştie în continuare în puşcărie? O lecţie de decenţă, bun simţ, toleranţă şi echilibru… Aşa este viaţa lui Patrick, care trăieşte la ferma lui din Oregon, alături de soţia sa. Acolo are un domeniu de 2.500 de metri pătraţi, unde actorul munceşte din greu. Şi nu doar pământul… Ci şi în casă.

“Am fost destul de norocos încât să călătoresc peste tot în lume, dar pentru mine, un weekend idilic este tot unul la fermă, alături de soţia mea, Carlyn, fiii şi nepoţii noştri, pentru care eu gătesc mereu cina”, spune Patrick. Iar caracterul lui statornic, complet neaventuros se poate spune că se vede şi în bucătărie… El însuşi o spune: “Sunt mai degrabă un bucătar utilitar decât unul aventuros. N-am decât vreo 15 reţete în repertoriul meu, pe care le gătesc prin rotaţie – dar iubesc să cobor la râu şi să pescuiesc un somon, pe care să-l fac pe grătar. Iar la el să adaug nişte legume proaspăt culese din grădina noastră, pe care să le fac la cuptor!” This is the good life, nu-i aşa? :-)

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg