Adevăraţii eroi de la Hollywood! Vedete care au salvat oameni de la moarte

23 februarie, 2017
Star Wars: The Force Awakens   European Premiere jpeg

Sunt curajoşi şi altruişti nu numai pe marele ecran, ci şi în viaţa de zi cu zi. Iată câteva staruri care n-au ezitat să sară în ajutorul semenilor săi şi să le salveze viaţa!

Vin Diesel             

image

         

În 2002, o familie şi-a izbit maşina chiar în faţa actorului, care, în loc să plesnească de nervi că i s-a întâmplat asemenea grozăvie când îi era lumea mai dragă, a sărit în ajutorul victimelor pentru a le salva viaţa. Şi bine că n-a stat pe gânduri şi s-a mişcat cât de repede a putut, pentru că după ce i-a scos din maşină pe cei câţiva copii care erau în autovehicul, maşina a fost cuprinsă de flăcări. Apoi supereroul în carne şi oase s-a urcat în propriul SUV şi a dispărut în întunericul serii.

Patrick Dempsey

image

Actorul hollywoodian i-a salvat viaţa lui Weston Masset atunci când acesta a pierdut controlul maşinii sale chiar în faţa casei lui Dempsey. Se pare că Patrick a fost nevoit să folosească o rangă pentru a putea interveni şi a-l scoate pe şofer din maşina avariată.

Jamie Foxx

image

În 2016, actorul şi-a riscat propria viaţă pentru a o salva pe cea a unui şofer beat, care a făcut un accident în faţa casei vedetei şi rămăsese captiv în maşina sa aflată deja în flăcări. Jamie a văzut ceea ce se întâmplase sau a auzit zgomotul produs în urma impactului şi a fugit la locul incidentului pentru a putea se implica în vreun fel. Ceea ce a şi făcut! Victima a supravieţuit în mod surprinzător, iar actorul s-a bucurat că a putut fi de ajutor.

Clint Eastwood

image

La o petrecere la care a participat în 2014, legendarul actor şi regizor a observat că unul dintre invitaţi se îneca cu un dumicat. Eastwood n-a stat pe gânduri şi a fugit spre bietul om care dădea semne tot mai disperate că nu putea respire bine şi, cu ajutorul manevrei Heimlich, a reuşit să-i scoată bucăţica de brânză care rămăsese blocată în gâtul acestuia.

Harrison Ford

image

                                                                               

Actorul a participat la numeroase misiuni de salvare în viaţa lui, ceea ce i-a prins bine atunci când s-a aflat în ipostaza de-a salva viaţa cuiva. În 2000, de pildă, a reuşit să sară în ajutorul a doi căţărători, care se pierduseră în pădure şi erau deja extrem de deshidrataţi. După numai un an, a descoperit unde se afla un băiat de 13 ani care se pierduse în parcul Yellowstone.



Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg