News

Adolescenţii problematici de la Hollywood

Adolescenţii problematici de la Hollywood

Ryan Gosling (Photo by Tony Barson/WireImage)

Ani de liceu cu emoţii... că te prinde poliţia! Aşa şi-au petrecut staruri precum Robert Pattinson şi Katy Perry adolescenţa (sau chiar copilăria) marcată de exmatriculări, comportament public obscen sau uz ilegal – şi periculos! – de arme mortale Robert Pattinson

Tineri şi complet neliniştiţi! Aşa erau câţiva dintre cei mai mari entertai­neri ai zilelor noastre, în vre­murile lor scăpate de sub ori­ce control. Ştiţi voi, adică prin adolescenţă, când plictiseala era mare şi teribilismul şi mai şi. Unde mai pui că aceşti mini-rebeli erau bine-mer­si adăpostiţi de anonimat şi puteau să se dea în stam­bă fără să atragă asupra lor oprobriul public. Cine sunt, mai exact, inculpaţii VIP?

Primul din lista celor care au comis-o epocal este Ro­bert Pattinson. Nu fiţi păcăliţi de mutriţa lui aparent inocentă, individul era capabil de ilegalităţi greu de imaginat. Dacă nu le recunoştea chiar el, ai fi zis că sunt scornelile tabloidelor de peste Ocean. Însă, starul din Twi­light chiar avea, în adolescenţă, un business prosper şi cât se poate de ilegal. Actorul fura re­viste porno din magazine şi le vindea colegilor lui. Ghinionul lui că a fost prins şi exmatriculat din şcoala elitistă pe care o urma în Londra! „La început, luam una, două reviste de pe raft şi le bă­gam în geantă. Operam finuţ! Eram în uniforma de la şcoală şi nimeni nu mă bănuia de nimic… Dar am prins curaj şi ajunsesem să curăţ întregul raft de reviste porno, pe care le vindeam apoi pe bani grei“, ne ia prin surprindere Pattinson. Întocmai ca-n filmele hollywoodiene, lăcomia i-a venit de hac. L-a văzut vânzătorul şi l-a dat pe mâna poliţiei, în ciuda rugăminţilor fierbinţi ale hoţului de a-l ierta. Părinţii au aflat şi ei stupefiaţi ce activităţi desfăşura fiul lor în timpul liber, iar directo­rul şcolii nu şi-a mai dorit aseme­nea element perturbator în incin­ta instituţiei sale respectabile de învăţământ. Mai bine! Altfel, cine ştie?!, rata Robert ditamai cariera hollywoodiană de care se bucură în prezent!

Katy Perry

Alt elev debusolat a fost Katy Perry. Cea care a sărutat o fată şi i-a plăcut nu s-a aflat la prima ei abatere de la comportamentul pur creştinesc, cu care crescuse şi care îi interzicea ferm câte-n lună şi în stele. În calitate de fiică de pastor, Kate cânta numai im­nuri bisericeşti, îşi făcea cruce de fiecare dată când vedea vreun co­leg vopsit sau cu cercel în ureche şi se ruga cu cerul şi cu pămân­tul să nu cadă şi ea pradă ispitei. Asta până-ntr-o zi, când latura ei zvăpăiată a ieşit la iveală. Şi-atunci să te ţii! Perry şi-a dat frâu pornirilor sexuale chiar în tim­pul repetiţiilor pentru o piesă de teatru la şcoală. Ea cataloghează experienţa ca una dintre cele mai jenante amintiri din adolescenţa timpurie. Noi o considerăm prima licărire a adevăratei Katy Perry. „În clasa a şasea, am fost exmatri­culată pentru că am simulat sexul cu un copac“, explică extrovertita artistă. „Eram Afrodita şi parte­nerul meu lipsea, aşa că am folo­sit un trunchi de copac pe post de iubit.“ Vă imaginaţi oroarea care a urmat gestului obscen făcut de Katy într-o şcoală condusă de măicuţe, da?

Ryan Gosling

Crescut de părinţi mormoni, Ryan Gosling răbufnea şi el ra­reori, însă memorabil. La numai şase ani, era să comită… moarte de om. Actorul se credea Rambo – după ce văzuse filmul cu Sly Stal­lone – şi, imitând personajul pre­ferat, a dus nişte cuţite la şcoală, ca să arunce în colegi. Bine măcar că a ratat ţinta!

Comentarii

Articole asemănătoare

News

Îl recunoaşteţi cu această barbă?

Sătul, probabil, de adoraţia puştilor fără minte, sex-simbolul britanicul a hotărât că este timpul pentru o schimbare de look, unul mai potrivit pentru un star care-şi doreşte şi alte roluri decât acelea de vampir sexy.

Cu cine a înlocuit-o Robert Pattinson pe Kristen Stewart?

Gossip

Cu cine a înlocuit-o Robert Pattinson pe Kristen Stewart?

Se pare că actorul de 27 de ani a reuşit, într-adevăr, să treacă peste fosta lui iubită infidelă şi s-a orientat extrem de bine acum, idila lui cu fiica lui Sean Penn părând din ce în ce mai verosimilă.

News

Robert Pattinson şi Kristen Stewart se mută împreună în Londra

După o perioadă plină de scandaluri şi despărţiri, cei doi actori ai seriei Twilight au decis să-şi repare relaţia şi să petreacă timpul împreună, în noua lor casă