Adrian Năstase, la 70 de ani: “Am sentimentul că a început să-mi placă să interacţionez mai curând cu obiecte decât cu oameni”

25 iunie, 2020
1 nastase jpg jpeg

Adrian Năstase a împlinit în urmă cu câteva zile 70 de ani. Fostul premier recunoaşte că în ultimii ani a resimţit din plin gustul dezamăgirilor trăite.

“Calendarul trece, în fiecare an, prin această zi care desparte două zodii. Pentru mine, trece pentru a 70-a oară. Adună, în continuare, întamplări, bucurii, tristeţi, speranţe, dezamăgiri, trădări, călătorii (puţine, in ultimul an), lecturi… Încet-încet, şi ele se transformă în amintiri. Iar acestea se estompează lăsand locul unor semne de întrebare care nu îşi mai găsesc răspunsuri.

Epidemia de coronavirus, prin izolarea impusă, a însemnat un fel de exil. Ciudat este faptul că uneori am sentimentul că a început să-mi placă să interacţionez mai curând cu obiecte decât cu oameni. Poate că este şi oboseala adunată de-a lungul anilor sau dezamăgirile din ultima vreme. Deşi, tot mai adesea, binele şi răul s-au transformat în nuanţe de gri”, mărturiseşte fostul politician pe blog.

Adrian Năstase se simte cel mai bine lângă familie. “Scriam acum ceva timp că universul pe care l-am redescoperit, în ultimii ani, este familia. Dana, băietii, nepoţii mi-au dat energia necesară pentru a trece prin încercări şi de a lua lucrurile de la capăt. Aniversarea mea de acum li se datorează”.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG