News

Adrian Păunescu Q.E.D.

Cam cu doi ani în urmă, am făcut un interviu cu Mihai Gâdea. Îl sesizez constant folosind, într-un caz sau altul, ideea de maestru. O face pentru că încă mai sunt. Întrebarea cu care am încheiat interviul e cea de la care începe tot ce azi se termină. Pe maeştrii de acum îi putem găsi cu 20 ani în urmă, construindu-şi această ipostază. Cine sunt cei care-şi construiesc postura de maeştri acum şi cărora ne vom adresa aşa peste 20 ani? Răspunsul lui e o întrebare care acum îmi vine în minte. Peste 20 de ani nu sunt foarte sigur că o să mai avem maeştri. Dar dacă n-o să avem maeştri, ce-o să mai avem?!

Titlurile acum la televizor sunt patetice. Este competenţa pe care am sesizat-o rar. Aceea de a vorbi în momente complicate. Adrian Păunescu ştia să vorbească în momente ca astea, când discursul trebuie să fie proporţional evenimentului. Nu-mi iese din minte o actriţă, la înmormântarea lui Dinică: “A fost cel mai mare actor alături de alţi cei mai mari actori”. O să vină, dacă n-au venit deja, replicile cu Dumnezeu care avea nevoie de un poet. E o ironie a sorţii. Pentru că aşa e, doar că dimpotrivă. Ăsta-i momentul în care poetul are în modul cel mai concret nevoie de Dumnezeu. Şi e momentul în care, în modul concret, îmi mai vin în minte şi cei care spuneau despre el ba că e gras, ba că e comunist. Ăştia sunt oamenii care pescuiesc într-o baltă, cu marea lângă ei. Sunt cei pe care te străduieşti să-i tragi la masă, ei obişnuiţi să mănânce sub ea. Sunt cei care iau merele de pe jos, să nu le culeagă din pom. Sunt cei care votează comunişti, luptând împotriva comunismului.

Şi mi-a rămas în minte şi ce a povesit Tolontan. Replica pe care maestrul Adrian Păunescu i-a dat-o Monicăi Iacob Ridzi: “Doamnă, ca să vă certaţi cu mine trebuie întâi să existaţi!”. E plin la televizor de oameni care nu există. Fac parte dintr-o generaţie cu care cea a maestrului Păunescu are o relaţie greu conciliabilă. Şi totuşi nu te poţi împotrivi evidenţei. Şi totuşi nu poţi să nu aplauzi ce trebuie aplaudat. Pentru că “totuşi există iubire”. Există ca o ironie a sorţii. E singura în care maestrul Octavian Paler a crezut în final. Şi mai e în final o ironie a sorţii în care eu cred. Maestrul Adrian Păunescu ar fi putut să moară ieri. A fost ţinut în viaţă de aparate şi de resuscitări. Poate pentru că ieri a fost ziua preşedintelui ţării. Poate pentru că acesta avea programate câteva emisiuni importante. În România şi să mori eu zic că-i greu. Q.E.D. pentru cei ca mine, cărora nu le-a plăcut matematica, înseamnă quod erat demonstrandum. Ceea ce trebuia demonstrat a fost demonstrat. Maestrul Adrian Păunescu a demonstrat că nu suportăm să fim contemporani cu istoria. O celebrăm retrospectiv. E trei sferturi sub ierbi generaţia mea, ce să caut aici, fără nimeni din toţi”. Pentru cele cu care am rămas în minte, deşi nu l-am cunoscut... îi mulţumesc.

Comentarii

Articole asemănătoare

News

Liviu Vârciu, această decizie stupidă

Stăteam şi mă gândeam cum s-a produs dinamica de la Amza Pellea, Dem Rădulescu şi Toma Caragiu la Adrian Copilu’ Minune pentru momentul 12 noaptea al Revelionului?

News

Lecţie de logică pentru Mihai Bendeac!

Aşa m-am săturat de toţi ciumpalacii care aderă stupid la senzaţia că deschiderea la minte începe cu deschiderea la şliţ.

News

Vocea României sau X Factor?

N-aş vrea să-l compar pe Horia Brenciu cu Mihai Morar. Râde lumea de noi după aia. Asta chiar dacă sunt un constant admirator al felului în care cel din urmă reuşeşte să se sincronizeze. Mihai Morar demonstrează că românii au talent. Poate să ţină sprânceana din stânga ridicată şi simultan să şi pară că zice ceva. E tare de tot. Are o gesticulaţie de star hip hop şi pleacă tot timpul de la premisa că spune lucruri decisive. Vorbeşte serios. Asta îl face într-adevăr un tip bun pentru divertisment.

News

Reuniunea „Liceenii“ în OK!

În opinia mea, vineri apare cel mai bun număr al revistei OK!. Am reuşit ceea ce părea nu doar imposibil, ci de neîncercat. Am reuşit reuniunea… “Liceenii”. Isoscel, Ionică, Mihai, Dana şi Geta. Splendid. A fost una dintre zilele în care mi-am readus aminte că meseria asta a mea, când e făcută aşa, e al naibii de mişto. Deci… vineri, 23 septembrie, unul dintre cele mai tari materiale apărute până acum în revistele care încă se mai ocupă de celebrităţi. Nu de Buruiană, Tonciu şi Drăguşanu.

News

Ultimele două răspunsuri ale lui Johnny Răducanu

Am petrecut cu Johnny o dimineaţă acolo. Una dintre dimineţile interesante ale vieţii mele. Din interviul de atunci am păstrat două întrebări. Ultimele două întrebări. Sunt singurele care în final contează. O viaţă întreagă înveţi să răspunzi la aceste două întrebări. Atunci i le-am pus eu. Acum, după patru ani, i le pune Dumnezeu. Coincidenţă sau nu, în ziua în care a fost difuzat interviul cu Johnny la oamenii ăştia de la Kanal D, fusese înmormântat Florian Pittiş.

News

Imbecilitatea ticurilor TV

Nu se mai poate respira de stereotipuri la televizor. De la politică, la divertisment şi până la fotbal e nenorocire. Plin de stereotipuri imbecile cu care îşi surmontează cei de la televizor absenţa imaginaţiei, a umorului şi a discursului.

News

Stimaţi producători şi prezentatori de emisiuni ridicole,

Mi-am făcut un obicei ca de fiecare dată când apar ratingurile lunii anterioare să vă reamintesc că sunteţi penibili. Că oamenii pe stradă vin şi spun: domne, asta vrea publicul, ţigănie, infantilitate, promovare de prostituate la televizor

News

Nunta secolului?

La Michael Jackson pricepeai de ce urmăreşti înmormântarea secolului. Mortul secolului. OK. Băi, dar William de ce e ginerele secolului?

News

A suporta sau nu prostia

Am scris ieri un editorial în care explicam faptul că talentul e relativ. În relaţie cu toată ţara, câştigătorul e doar un băiat simpatic. Dacă-l compar cu Puya sau cu cei de la Paraziţii, pare ridicol.