News

Adrian Păunescu Q.E.D.

Cam cu doi ani în urmă, am făcut un interviu cu Mihai Gâdea. Îl sesizez constant folosind, într-un caz sau altul, ideea de maestru. O face pentru că încă mai sunt. Întrebarea cu care am încheiat interviul e cea de la care începe tot ce azi se termină. Pe maeştrii de acum îi putem găsi cu 20 ani în urmă, construindu-şi această ipostază. Cine sunt cei care-şi construiesc postura de maeştri acum şi cărora ne vom adresa aşa peste 20 ani? Răspunsul lui e o întrebare care acum îmi vine în minte. Peste 20 de ani nu sunt foarte sigur că o să mai avem maeştri. Dar dacă n-o să avem maeştri, ce-o să mai avem?!

Titlurile acum la televizor sunt patetice. Este competenţa pe care am sesizat-o rar. Aceea de a vorbi în momente complicate. Adrian Păunescu ştia să vorbească în momente ca astea, când discursul trebuie să fie proporţional evenimentului. Nu-mi iese din minte o actriţă, la înmormântarea lui Dinică: “A fost cel mai mare actor alături de alţi cei mai mari actori”. O să vină, dacă n-au venit deja, replicile cu Dumnezeu care avea nevoie de un poet. E o ironie a sorţii. Pentru că aşa e, doar că dimpotrivă. Ăsta-i momentul în care poetul are în modul cel mai concret nevoie de Dumnezeu. Şi e momentul în care, în modul concret, îmi mai vin în minte şi cei care spuneau despre el ba că e gras, ba că e comunist. Ăştia sunt oamenii care pescuiesc într-o baltă, cu marea lângă ei. Sunt cei pe care te străduieşti să-i tragi la masă, ei obişnuiţi să mănânce sub ea. Sunt cei care iau merele de pe jos, să nu le culeagă din pom. Sunt cei care votează comunişti, luptând împotriva comunismului.

Şi mi-a rămas în minte şi ce a povesit Tolontan. Replica pe care maestrul Adrian Păunescu i-a dat-o Monicăi Iacob Ridzi: “Doamnă, ca să vă certaţi cu mine trebuie întâi să existaţi!”. E plin la televizor de oameni care nu există. Fac parte dintr-o generaţie cu care cea a maestrului Păunescu are o relaţie greu conciliabilă. Şi totuşi nu te poţi împotrivi evidenţei. Şi totuşi nu poţi să nu aplauzi ce trebuie aplaudat. Pentru că “totuşi există iubire”. Există ca o ironie a sorţii. E singura în care maestrul Octavian Paler a crezut în final. Şi mai e în final o ironie a sorţii în care eu cred. Maestrul Adrian Păunescu ar fi putut să moară ieri. A fost ţinut în viaţă de aparate şi de resuscitări. Poate pentru că ieri a fost ziua preşedintelui ţării. Poate pentru că acesta avea programate câteva emisiuni importante. În România şi să mori eu zic că-i greu. Q.E.D. pentru cei ca mine, cărora nu le-a plăcut matematica, înseamnă quod erat demonstrandum. Ceea ce trebuia demonstrat a fost demonstrat. Maestrul Adrian Păunescu a demonstrat că nu suportăm să fim contemporani cu istoria. O celebrăm retrospectiv. E trei sferturi sub ierbi generaţia mea, ce să caut aici, fără nimeni din toţi”. Pentru cele cu care am rămas în minte, deşi nu l-am cunoscut... îi mulţumesc.