Adriana Bahmuţeanu intervine în divorţul dintre Pepe şi Raluca Pastramă

9 noiembrie, 2020
1 bahmu jpg jpeg

Adriana Bahmuţeanu crede că Pepe nu se vindecase de Oana Zăvoranu atunci când a început relaţia cu Raluca şi că flacăra ce a ars atunci s-a stins treptat.

“Cred că Ralucăi nu i-a fost uşor, a fost atacată destul de tare, dar nu a vorbit nimic, a refuzat să declare ceva, probabil pentru a nu-i afecta lui imaginea. E foarte greu să-ţi asumi rolul ăsta. Pe de altă parte, nu ştiu dacă este o decizie definitivă. Din ce am înţeles, ei nu anunţaseră nimic înainte, toată lumea a fost surprinsă. iar acum au sărit rudele pe ei, să se împace.

Cred totuşi că Pepe s-a aruncat prea repede în această relaţie, cu Raluca, după divorţul de Oana. A fost o dragoste la prima vedere, o flamă care poate că s-a stins. Nu ştiu dacă ai observat, dar Raluca aduce puţin cu Oana ca fizionomie. Ceva nu s-a vindecat acolo, la el, poate că avea nevoie de mai mult timp să golănească, ca băieţii şi apoi să intre într-o nouă relaţie serioasă. Nu cred că se mai pune problema de o reluare a relaţiei cu Oana, dar e posibil să se împace cu Raluca, să nu fie ăsta punctul final. Oricum, este de apreciat felul în care au ales să se despartă: fără scandaluri, fără reproşuri, fără procese’’, spune Adriana pentru Wowbiz.ro

Vedeta TV crede că viaţa lângă un artist nu e tocmai uşoară.

“Sigur, e mişto să trăieşti cu un artist, însă nu ştiu cât de bine e să-ţi petreci singură weekendurile, să fii singură de sărbători, el să fie mereu plecat. Poţi ajunge la un moment dat să fii tu cea care are singură grijă de copii, de gosposărie, de tot. Trendul, acum, este să discuţi de la începutul relaţiei aceste lucruri, să nu te trezeşti după aceea că ai surprize. De asemenea, nu ştiu cât de mişto e să vezi pe telefonul lui tot felul de mesaje de la fane, că aşa sunt artiştii. E greu să te controlezi în astfel de situaţii”.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG