Adrien Brody: ”Am vrut să vă ofer o premieră de Hollywood”

14 decembrie, 2017
adrien brody jpeg

Acum două seri, Adrien Brody, aflat la a doua vizită oficială în România, a luat parte la avanpremiera filmului ”Bullet Head / Capcană mortală”, organizată într-un mall din Capitală.

Adrien Brody, la avanpremiera peliculei ”Bullet Head”

În calitate de invitat special, Adrien Brody şi-a făcut apariţia, alături de actriţa Alexandra Dinu, pe covorul roşu al avanpremiera peliculei “Bullet Head. Capcană mortală” . “Alexandra este minunată. Este o actriţă foarte bună. Mai presus de toate este un om bun, cu un caracter special. În <Bullet Head. Capcană mortală> joc rolul unui bărbat care a fost sedus de un stil de viaţă cu activităţi criminale şi lucruri care nu sunt tocmai legale. Singura lui speranţă este povestea de dragoste cu Grace, personajul Alexandrei. Doar puritatea şi gingăşia ei îl face pe acest bărbat să lupte pentru supravieţuire. Am venit în Romania datorită prieteniei mele cu Alexandra şi mă bucur că am putut să vă ofer o premieră de Hollywood”, declară Adrien Brody.

Pentru Alexandra Dinu rolul din acest film a însemnat, mai presus de toate, şansa de a lucra cu Adrien Brody, actorul pe care l-a admirat dintotdeauna. “Este o mare bucurie pentru mine să fiu parte din acest film. A fost visul meu să joc alături de Adrien Brody încă din momentul în care m-am mutat în Statele Unite, în urmă cu aproape trei ani. Nu este un rol substanţial, dar este primul pas. Este mica mea realizare”, declara Alexandra Dinu despre rolul lui Grace din “Bullet Head. Capcana Mortala”.

Alexandra Dinu a îmbrăcat un outfit inspirat de ţinuta Angelinei Jolie la premiile Bafta, în 2014

“L-am admirat dintotdeauna pe Adrien Brody. Nu este doar un actor extraordinar, însă am descoperit un artist în adevăratul sens al cuvântului. Este atipic faţă de lumea de la Hollywood. Este un suflet sensibil şi complex, care explorează posibilităţile de exprimare artistică sub toate formele ei. Pictează şi artă lui este foarte specială şi apreciată; a regizat şi câteva spoturi publicitare… Mai presus de toate este un om modest, bun, cu un caracter special. Mă onorează prietenia mea cu el şi faptul că a venit în România să susţină această premieră”, spune Alexandra Dinu.

Filmul “Bullet Head. Capcană mortală” este distribuit de Ro Image 2000 şi va putea fi urmărit în toate cinematografele din România începând cu data de 5 ianuarie 2018.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg