Află care a fost primul cuvânt rostit în public de Prinţesa Charlotte!

30 septembrie, 2016
kate william si copiii GettyImages 611442464 jpeg

Primul eveniment oficial la care au participat atât Prinţul George, cât şi sora lui, a fost unul cu adevărat memorabil, Prinţesa Charlotte rostind primul ei cuvânt în public. Ce a spus micuţa?

Kate şi Charlotte

În timpul vizitei oficiale din Canada, Kate Middleton şi Prinţul William şi-au dorit o mică pauză de la îndatoririle regale. Drept urmare, i-au luat pe cei doi copii ai lor la un eveniment destinat celor mici. Şi, cum era de aşteptat, Prinţul George (3ani) şi Prinţesa Charlotte (16 luni) s-au distrat de minune la evenimentul din Victoria, Canada, unde au participat şi alţi copii proveniţi din familii de militari.

Ducii de Cambridge au fost însoţiţi de copii

Organizatorii au pus la dispoziţia micuţilor numeroase atracţii, precum o mini-zoo, baloane sub formă de animale şi un teatru de păpuşi. Prinţesa Charlotte s-a bucurat nespus de prezenţa animalelor şi s-a plimbat încântată printre ponei, capre şi iepuri, însoţită de mama ei.

Încântată peste măsură, Prinţesa Charlotte a rost primul ei cuvânt în public. Fetiţa a spus “Pop” atunci când s-a jucat cu baloanele colorate.

Foto: getty images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg