Agenda

Agatha Christie, enigmatica regină a crimelor

Anii tinereţii Povestea Agathei Mary Clarissa Miller începe la 15 septembrie 1890, în Torquay, comitatul Devon, când venea pe lume ca al treilea copil al unui broker american bogat şi al fiicei unui căpitan din armata britanică. „Unul dintre cele mai norocoase lucruri ce ţi se pot întâmpla în viaţă este să ai o copilărie fericită. Eu am avut o copilărie foarte fericită“, scrie ea în autobiografia ei. Tutuşi, sora ei, Madge, şi fratele ei, Louis, mai mari cu 11 şi, respectiv, 10 ani, nu-i prea ţineau companie, aşa că de mică s-a retras în lectură, învăţând să citescă singură la vârsta de cinci ani – în perioada în care familia s-a mutat în Franţa. Şi, la fel de singură s-a simţit şi când abia împlinise 11 ani şi a aflat de moartea tatălui lor…. La 16 ani, mama ei, care se ocupase acasă de educaţia sa, a trimis-o să studieze canto şi pian la şcoala Doamnei Dryden din Paris (cum era moda vremii), unde chiar a performat cu succes. Dar teama de a cânta în public a făcut-o să rămână la pupitrul ei, unde începuse să scrie poezii şi povestiri. „Mulţi oameni mă întreabă de ce am început să scriu... Din cauză că nu am beneficiat niciodată de educaţie în şcoală“, spunea cu autoironie scriitoarea. Mama ei, însă, o tot zorea să-şi găsească degrabă un soţ potrivit, ca să nu ajungă să îngroaşe rândurile „fetelor bătrâne“, aşa că o tot plimba pe la diverse evenimente sociale, cu scopul de a-i găsi un partener. Aşa a ajuns să-l cunoască, în 1912, pe colonelul Archie Christie, un aviator din Royal Flying Corps, cu care s-a căsătorit după doi ani de „curte“. Şi, în vreme ce el a fost chemat pe front să lupte împotriva germanilor, ea lucra ca asistentă medicală la farmacia Spitalului Universitar din Londra – lucru care se va simţi în cărţile ei ulterioare, prin cunoştinţele sale de anatomie şi chimie şi prin decesul personajelor sale cauzat de otravă (de obicei, cianură) sau supradoză medicamente. Agatha şi Max, cel de-al doilea soţ În 1919, a născut-o pe unica sa fiică, Rosalind Hicks, acelaşi an în care apare şi primul său roman, „Misterioasa afacere de la Styles“, în care facem cunoştinţă pentru prima oară cu personajul principal din seria de romane poliţiste. „Numele meu este Hercule Poirot şi, trebuie s-o spun, sunt cel mai mare detectiv din lume“. Aşa se prezenta „micuţul“ detectiv belgian, căruia Agatha Christie îi dăruise ca trăsături fizice „un cap în formă de ou şi o pereche impresionantă de mustăţi răsucite“ – un personaj inspirat de belgienii care se refugiaseră la Torquay în Primul Război Mondial. Succesul imediat al cărţii a luat-o prin surprindere pe sora ei mai mare, Madge, care tocmai pusese pariu cu Agatha că n-ar putea scrie un roman poliţist în care cititorul să nu reuşească să identifice criminalul şi forţase, astfel, apariţia romanului. Iar editorii de la The Bodley Head, entuziasmaţi la rândul lor, au contractat-o pentru alte patru cărţi, sugerându-i, însă, ca scena finală a demascării criminalului să aibă loc într-un salon în care se strâng toate personajele implicate – un sfat devenit o marcă a seriei poliţiste a lui Christie.

Modifică Setările