Calendarul Regal 2017, lansat la târgul Gaudeamus

Scris de Alteța Sa Regală Principele Radu și publicat de Editura Curtea Veche, calendarul este însoțit de douăsprezece fotografii înfățișând pe Regele Mihai și Regina Ana, de-a lungul celor 68 de ani petrecuți împreună.

Calendar regal_coperta 2017

Fotografia de pe copertă a fost realizată de Mihai Covrig la Palatul Elisabeta.

Calendarul regal 2017 se află în librării și a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, în 16 noiembrie 2016.

Pe lângă acesta, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus au mai fost lansate albumul cu ilustrații pentru copii Mihai I al României, de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina și Ana, Regina, un volum coordonat de Alexandru Muraru, care reunește peste 40 de eseuri ale unor personalități de prestigiu din lumea literară, științifică și jurnalistică.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA