Cei mai buni actori britanici

Este greu să faci o listă cu cei mai buni actori britanici, când fiecare dintre ei pare binecuvântat cu un talent înnăscut într-ale interpretării. Asta, pe lângă accentul lor fermecător și cuceritor, care contribuie la imaginea de artist desăvârșit pe care a câștigat-o, prin atâtea capodopere cinematografice și roluri memorabile, britanicii. Sunt un soi aparte, cum ar veni, iar noi am putut enumera doar 5, număr infim față de oaza celor mai buni actori britanici pe care Hollywoodul ne-o prezintă în fiecare an.

Cei mai buni actori britanici: Anthony Hopkins

Veteranul de 77 de ani și-a câștigat reputația de unul dintre titanii filmului prin pelicule precum Tăcerea mieilor, Hannibal, The Elephant Man, Fracture, Meet Joe Black, Surviving Picasso și multe altele. Sir Anthony a câștigat un Oscar și nici că se lasă mai prejos acum, cu alte producții în curs. Pe lângă faptul că se află pe locul doi în topul ranker.com al celo mai buni actori britanici, el este și pictor!

Cei mai buni actori britanici: Christian Bale

Christian Bale în American Hustle
Christian Bale în American Hustle

Poate că l-a jucat pe American Psycho, dar Bale are talentul tipic englez. Starul de 41 de ani din Pembrokeshire, Țara Galilor, a ajuns pe culmile Hollywoodului cu rolurile memorabile și solicitante din The Dark Knight, American Hustle, The Fighter, The Machinist, Equilibrium.

Cei mai buni actori britanici: Ian McKellen

Îi urmează lui Hopkins pe locul trei în topul care-a reunit cei mai buni actori britanici și pe bună dreptate. Tot un veteran al Hollywoodului din Lancashire, Anglia, de unde a dobândit plăcerea pentru arta dramatică și deja a cucerit 6 premii Laurence Olivier, un Tony, un Glob de Aur, un SAG și multe altele. Celebrele sale roluri au fost cele din Stăpânul inelelor și seria X-Men.

Cei mai buni actori britanici: Benedict Cumberbatch

Unul dintre britanicii cei mai apreciați la ora actuală a impresionat audiența cu vocea sa distinctă și cu talentul uimitor de-a intra în pielea personajelor sale, cum a fost în The Imitation Game, The Hobbit, Star Trek Into Darkness, Sherlock și Atonement. La 39 de ani, are deja o nominalizare la Oscar și presimțim că va urma și statueta…

Cei mai buni actori britanici: Eddie Redmayne

Eddie Redmayne în The Danish Girl
Eddie Redmayne în The Danish Girl

Senzația britanică cea mai copleșitoare și plăcută este, însă, tânărul Eddie, câștigător al unui Oscar. Performanța sa întrece cu grație chiar și pe cele ale altora mai în vârstă, pentru că londonezul de 33 de ani are un dar special: figura androgină și capacitatea de-a imita personaje grele, cum a fost în The Theory of Everything, unde l-a jucat pe Stephen Hawking. Dar și prestațiile din Mizerabilii ori My Week with Marilyn au contribuit la faima sa. Așteptăm încă o serie de premii elitiste precum Oscarul cu rolul transsexualei din The Danish Girl!

Printre cei mai buni actori britanici preferați de noi se numără și Ralph Fiennes, Sean Connery, Colin Firth, Michael Fassbender, Daniel Day-Lewis, Michael Caine și muuulți alții.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA