Dinescu şi Baniciu înfăşoară clătite umplute cu „Politică şi delicateţuri” FOTO&VIDEO

Ce pot face un poet şi un cântăret când se întâlnesc pe malul Dunării? Se pun pe întors clătite şi vorbe, care mai de care mai originale.

„Sunt prieten cu el de când l-am auzit prima dată cântând, acum 45 de ani”, spune Mircea Dinescu despre invitatul său, Mircea Baniciu, pe care îl aşteaptă, la Cetate, cu masa plină de bunătăţi.

Inventator al unor ghiduşenii culinare, Dinescu îi pregăteşte oaspetelui său nişte clătite neobişnuite, în compoziţia cărora adaugă fasole bătută şi măcriş. Dar tizul său nu se lasă mai prejos. După ce mărturiseşte că este specialist în clătite, Mircea Baniciu intervine în reţetă şi, spre îngrijorarea poetului, adaugă alte câteva ingrediente.

Totuşi, lucrurile ies bine, clătitele sunt puse pe grătar şi întoarse cu măiestrie, iar la final, umplute, cum altfel decât cu cârnăciori din carne de capră şi porc, brânză şi dulceaţă de ardei iuţi.

Aceste mistere ale bucătăriei sunt acompaniate de taraful lui Dan Micu, care cântă după cum îi dictează Dinescu. Poetul, aflat în mare formă muzicală, mai ales de când e şi jurat la „Vocea populară”, cântă alături de lăutari.

Temperamentele lor diferite, Baniciu spunând despre gazda sa că e un personaj care fierbe tot timpul, în timp ce Dinescu afirmă că Baniciu emană linişte şi bunătate, au făcut ca întâlnirea de la Cetate să fie relaxantă şi plină de farmec. Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, atmosfera plăcută din jurul mesei a fost completată de priveliştea oferită de Dunăre, calmă de această dată, şi de lumina superbă de dinaintea ploii, căci niciodată la Cetate o zi nu seamănă cu cealaltă.

Gustăm ediţia de „Politică şi delicateţuri” cu cei doi prieteni, poetul şi cântăreţul, duminică, 26 noiembrie, de la ora 15.30, pe TVR 1.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA