Scorpions concertează din nou la Bucureşti. Iată povestea legendarei trupe

Rockul e pentru totdeauna. N-are vârstă, nu trebuie upgradat sau ajustat din butoane. Iar rockul făcut de aceşti nemţi din Hanovra a mers mână în mână cu istoria recentă. Una care se tot rescrie sub ochii noştri.

LOS ANGELES - 1992: German rock band The Scorpions poses for a portrait in 1992 in Los Angeles, California. (Photo by Harry Langdon/Getty Images)

E interesant să observi cum melodiile care au însoţit odată marile schimbări politice ne răsună astăzi în urechi nu doar cu familiaritatea refrenelor bine ştiute, ci şi cu un mesaj atât de actual. Astăzi, când Europa se fragmentează din nou, iar strigătul de libertate e stindardul luptei antiteroriste, în aer pluteşte acelaşi vânt al schimbării pe care Scorpions îl sufla peste Moscova lui Gorbaciov, în 1989. Doar că, pentru noua generaţie de „copii ai revoluţiei“, acest „Wind of Change” ar putea spulbera toată stabilitatea pe care o ştiau şi tot confortul în care au fost crescuţi. La distanţă de aproape 30 de ani de acel moment, trăim în aceeaşi „Crazy World” şi râvnim după aceleaşi idealuri cuprinse în metaforele din „Send Me an Angel” şi din alte piese ale celei mai faimoase trupe rock nemţeşti. Iar la vremea la care acestea au fost compuse, membrii formaţiei nici nu intuiau ce impact va avea mesajul lor ori că cea mai de succes baladă a lor, considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului,
va fi atât de rodată, în contextul permanentei reconfigurări a balanţei de putere.

Dar pentru nişte artişti născuţi în Germania postbelică şi crescuţi cu fascinaţia Americii, nici n-avea cum să fie altfel. Cu o tinereţe marcată de acordurile rock’n’roll ale lui Elvis, care se auzeau peste Ocean şi care au fost repede importate în cluburile din capitalele europene, Klaus Meine şi Rudolf Schenker, sexagenarii de astăzi ai trupei, îşi trăiau visul artistic la Hanovra. Ideea trupei Scorpions i-a aparţinut lui Schenker (chitară), care în 1965 i-a cooptat pe Karl-Heinz Vollmer (chitară), Achim Kirchhoff (bass) şi Wolfgang Dziony (baterie/voce). Ulterior, li s-a alăturat solistul Werner Hoyer, însă după numai şase luni proiectul a fost sistat, după ce Vollmer a fost obligat să plece în armată. S-a încercat o nouă formulă un an mai târziu, dar de-abia la sfârşitul lui 1969 formaţia a prins din nou contur, odată cu venirea lui Michael Schenker (fratele lui Rudolf, care cântase până atunci în grupul Enervates) şi a lui Klaus Meine, care concerta cu Copernicus.

13718589_1619793331644911_1212001422008796115_n

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA