Aici şi-a petrecut Lady Diana ultimele ore din viaţă! Locul e acoperit cu flori, la 21 de ani de la moartea ei

14 august, 2018
FotoJet (2) jpeg

Mai bine de două decenii au trecut de la dispariţia Prinţesei Inimilor şi amintirea ei dăinuie încă vie în sufletele noastre. În vara aceasta, mii de oameni o comemorează pe Diana, Prinţesa de Wales, în apropierea locului unde a fost rănită mortal, în august 1997.

image

Flori şi fotografii sunt depuse la făclia care arde neîntrerupt la Pont de l'Alma din Paris, tocmai pentru a o omagia pe regretata prinţesă, care şi-a pierdut viaţa într-un accident auto, în capitala franceză, pe 31 august 1997.

Diana şi-a petrecut ultimele zile din viaţă în Paris, zburând din Sardinia cu Dodi Al Fayed, pe 30 august. Faimosul cuplu era în vacanţă pe Riviera franceză şi cea italiană, la bordul yacht-ului tatălui său, Jonikal, iar paparazzi le urmăreau fiecare mişcare.

În Saint-Tropez, pe 22 august 1997

Cei doi ajunseseră la hotelul Ritz, amplasat în centru, la Place Vendome, hotel care este, de asemenea, deţinut de tatăl lui Dodi, Mohammed al Fayed. Până să stabilească planul pe seara respectivă, când voiau să ia cina la restaurantul hotelului, Ritz-ul era deja înconjurat de o mulţime de curioşi şi jurnalişti francezi şi nu numai.

Imediat după miezul nopţii, Diana şi Dodi s-au urcat într-un Mercedes Benz S280, care-i aştepta la ieşirea din spate a hotelului şi urma să-i ducă la o altă proprietate deţinută de Fayed în Paris.

image

Henri Paul, adjunctul şefului securităţii de la Ritz, era la volanul maşinii care a plecat din Rue Cambon şi a traversat Place de la Concorde. Fotografii erau deja pe urmele lor. Urmăreau la mică distanţă automobilul faimosului cuplu, care mergea paralel cu Sena.

Maşina celor doi a accelerat în momentul în care a intrat în tunelul Pont de l'Alma, după care a intrat din plin în cel de-al treisprezecelea stâlp. Henri şi Dodi au murit pe loc.

Locul accidentului

Prinţesa era încă în viaţă şi conştientă în momentul în care ambulanţa chemată la faţa locului de-abia se putea deplasa prin capitala franceză pentru a permite medicilor să ajungă la ea şi să o trateze. Pe drum, salvarea s-a oprit în faţa Jardin des Plantes pentru a-i putea acorda Dianei ajutorul necesar. La scurt timp, au ajuns la spitalul Pitié-Salpêtrière, unde s-a aflat cât de grave erau de fapt rănile suferite de fosta soţie a Prinţului Charles. Lady Di a avut o ruptură mare a venei pulmonare chiar în locul unde aceasta intra în inimă.

image

Prinţesa Inimilor a fost declarată decedată la ora 4AM, pe 31 august 1997.

Intrarea în tunel

Sora ei, Lady Sarah McCorquadale, a ajuns la Paris, însoţită de Prinţul Charles, pentru a o transporta pe Prinţesă acasă. În timp ce au aterizat pe RAF Northolt, oamenii impresionaţi până la lacrimi de tot ceea ce se întâmplase au depus flori acasă la Diana, adică la Palatul Kensington. Coşciugul ei a fost dus la Londra, unde fiii ei, William şi Harry, şi-au luat „Adio!” de la mama lor, înainte ca funeraliile să aibă loc la Westminster Abbey, pe 6 septembrie.

Fiii ei, copleşitţi de durere, la înmormântare

Ultimul ei drum a fost cel spre casa familiei, Althorp House, unde a fost înmormântată pe o insulă mică. Mormântul Prinţesei Diana este privat, accesibil doar familiei. Dar omagii publice continuă să fie depuse în Paris, acolo unde povestea Prinţesei Inimilor a luat sfârşit.

image


Recente pe Ok! Magazine

Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg
Wallis Simpson și Ducele de Windsor   GettyImages 3430676 jpg
Prințesa Charlene de Monaco la campionatul de rugby  GettyImages 2147944792 jpg
Regina Camilla Foto profimedia (6) jpg
FotoJetdeKent jpg
regele charles si william si harry jpg
Meghan Markle cu Kelly McKee Zajfen pt Alliance of Moms   FOTO Instagram (1) jpg
Regina Mary, GettyImages jpg
Sofia Ducesa de Huescar și Letizia Foto profimedia jpg
Regele Charles și Regina Camilla, în Franța, pe 22 septembrie (10) jpg
Sarah Ferguson, GettyImages jpg