Al Pacino s-a refugiat în alcool, pentru a face faţă celebrităţii

3 iulie, 2013
600500 103854519797762 1968689092 n jpeg

Pentru prima oară, actorul american a recunoscut că a fost un foarte timid la începutul carierei sale, motiv pentru care a început să bea, pentru a face faţă presiunii celebrităţii şi expunerii în presă.

Pentru prima oară, actorul american a recunoscut că a fost un foarte timid la începutul carierei sale, motiv pentru care a început să bea, pentru a face faţă presiunii celebrităţii şi expunerii în presă.

Al Pacino a dezvălui în exclusivitate pentru „The Sun“ că a început să bea în momentul în care a devenit faimos, pentru că nu a avut un sprijin din partea familiei. Motivul alegerii sale nefericite a fost dispariţia prematură a mamei sale, Rose, care a murit pe când el avea 22 de ani, în aceeaşi perioadă în care a decedat şi bunicul său. Tristeţea şi deprimarea l-au împins să se apuce de băut, chiar după ce a jucat în "Naşul/ The Godfather", pentru că, spune el, nu exista nimeni care să aibă grijă de el.

image

În interviul acordat publicaţiei

, actorul american a mărturisit:

.

image

Al Pacino regretă că mama sa nu a ajuns să vadă succesul de care s-a bucurat.

„Când aveam 11 - 12 ani, copiii vecinilor începuseră să îmi spună «actorul». Pretindeam că semnez autografe cu numelui lui Sony Scott. Dacă mama s-ar întoarce (din morţi, n.r.), ar trebui să o rog să stea jos şi să-i pun o compresă cu apă rece pe frunte, pentru că ar fi şocată să vadă unde am ajuns“.

image

Foto: Reuters, pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg