Albert Serra – invitat special al Focusului SPANIA în Les Films de Cannes à Bucarest

În acest an, la Cannes, zbuciumul şi durerea de pe ecran au adus glorie cinematografiei spaniole: Dolor y Gloria, filmul lui Pedro Almodóvar, a primit trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării magistrale a lui Antonio Banderas, Fire Will Come (O Que Arde) al lui Olivier Laxe, Premiul juriului Un Certain Regard şi provocatorul Liberté, regizat de Albert Serra, a luat Premiul Special al Juriului în aceeaşi secţiune.

Aceste trei filme, printre cele mai comentate şi mai apreciate de pe croazetă, fac parte din Focusul Spania pe care Les Films de Cannes à Bucarest îl organizează în acest an. Albert Serra, noul rebel al cinematografiei spaniole (un titlu aprig disputat), va fi invitat de onoare al festivalului şi va introduce publicului un triptic cu operele sale: pe lângă

, veţi putea vedea

şi

.

Mai mult, focusul omagiază nu doar talentele de astăzi, ci şi maeştrii de ieri, printr-o serie proiecţii ale unor capodopere clasice spaniole prezentate la Cannes de-a lungul anilor: Viridiana, de Luis Buñuel, Cría cuervos, de Carlos Saura, Bienvenido Mr. Marshall de Luis Garcia Berlanga şi Los Santos Inocentes de Mario Camus.

În comparaţie cu alte mari cinematografii cum ar fi cea franceză, italiană sau germană, cea spaniolă a fost multă vreme subevaluată. Cu siguranţă că şi dictatura lui Franco (1939-1975) a contribuit mult la această situaţie, pentru că a cenzurat şi oprimat timp de aproape patru decenii cele mai mari talente ale ţării. Dar, paradoxal, regimul a hrănit creativitatea, forţându-i pe cineaşti să fie imaginativi şi subtili în maniera în care îşi comunicau ideile ca să deruteze cenzura. Moartea lui Franco a deschis drumul pentru o nouă generaţie de provocatori, condusă de tânărul taur când furios, când exuberant, Pedro Almodóvar. Războiul civil, dictatura, izolaţionismul cultural impus de un regim autoritar au dat naştere puternicei tradiţii a cineaştilor subversivi ce contestă „realitatea” oficială şi status quo-ul. Hotărâţi să înfrunte fără menajamente ipocrizia şi falsele aparenţe, regizori ca Bunuel, Saura, Erice şi, mai nou,  Almodóvar sau Serra creează opere unice şi distinctive, o lume unde valorile burgheze colapsează, iar faţada bunelor maniere, a manevrelor politice şi a curtoaziei sociale este aruncată în aer. Cinema-ul spaniol de autor a refuzat modelul hollywoodian şi goana după clişee vechi şi reciclabile ca să devină una dintre cele mai vibrante şi mai iconoclaste contribuţii la cultura modernă. Filme îndârjite, dar şi sarcastice: „folosesc mereu umorul, chiar şi în producţiile mele cele mai dramatice”, spunea Almodóvar într-un interviu pentru New York Times. „E foarte tipic pentru Spania să ai umor negru chiar şi în momentele cele mai grele. Aş putea spune că face parte din caracterul naţional.” Aşa cum aceşti artişti vechi şi noi ne arată, Spania nu duce niciodată lipsă de ţinte instituţionale care să fie supuse satirei: armata, familia, biserica catolică, aristocraţia.

Un alt filon este cel suprarealist. Despre

, publicaţia

a scris la Cannes „Ştii exact ce climax urmează în superba parabolă rustică a lui Oliver Laxe, dar puterea sa feerică, hipnotică, rezidă în aşteptare. Cu un ritm lent, înainte să devină foarte rapid, al treilea film al cineastului franco-spaniol confirmă promisiunea formală a lui

(Marele Premiu al secţiunii Semaine de la Critique), dar în această abundentă recoltă atmosferică, observaţia umană are mai multă profunzime şi generozitate. Reprezintă un pas major spre statutul de autor al unui cineast talentat.”

Albert Serra - invitatul de onoare al secţiunii Focus Spania din cadrul Les Films de Cannes a Bucarest

 “Nu mă interesează să impun un sens unei poveşti cinematografice. De fapt, aş prefera ca publicul să ştie mai multe decât mine despre înţelesul filmelor mele.”, spune Albert Serra, un artist şi un cineast ale cărui pelicule vii şi provocatoare se inspiră din istoria artei şi a literaturii şi sunt, spun criticii, o continuă violentare a retinei. Cineastul vrea, în acest fel, să ne facă să ne întrebăm ce putem accepta sau nu într-o operă de artă. Născut în Spania, în 1975, Serra a studiat literatura şi istoria de artei la Universitatea din Barcelona.

a facut mare vâlvă, reuşind să stârnească scandal la Cannes, un festival ce părea deja impermeabil la provocări şi a fost comparat cu

al lui Passolini. Însă site-uri ca Mubi l-au apreciat ca făcând parte din categoria acelor rare pelicule aventuroase, excitante şi transgresive care ne fac să căutăm termeni cu care să le descriem şi ne pun la încercare standardele. Acest „minimalist transcedental” e o

care face filme ca să frizeze graniţele acceptabilului şi nu ca să alinieze premii (şi, uneori, tocmai de aceea le câştigă).

Cele trei filme care vor compune un portret al autorului şi la finalul cărora vor avea loc discuţii cu regizorul sunt:

Story of My Death / Història de la meva mort - va fi proiectat pe 21 octombrie, la Instituto Cervantes.

Casanova se întâlneşte cu un nouă servitoare care va fi martora ultimelor sale zile din viaţă, într-un castel din Transilvania. Peliculă filmată în România şi recompensată cu Leopardul de Aur în 2013, la festivalul de la Locarno. „Tragedia şi nenorocului unuia sunt sursă de comedie pentru altul, în această peliculă cerebrală, de anti-epocă ce închipuie un şir de compoziţii digitale captivante într-o lumină naturală pâlpâietoare care se întunecă treptat, ca şi cum am fi învăluiţi în pelerina contelui Dracula”. Fernando F. Croce, Mubi

La mort de Louis XIV, va fi proiectat pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.

Întors de la vânătoare,  Ludovic al XVI-lea simte o durere fulgerătoare în picior care-l forţează să stea la pat în Versailles. E începutul morţii lente a celui mai grandios suveran francez. „Un adevărat obiect cinematografic. Nu te antrenează într-o călătorie. Nu e o fereastră către lume. Nu-i pasă de ce crezi tu, mai mult decât de ce-ar crede o piatră. Istoria cinematografului se împleteşte cu istoria reală în aceste memento mori al lui Albert Serra.”, citim în Film Comment.

- va fi proiectat pe 23 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.

Chiar înainte de Revoluţia Franceză, un grup de libertini condus de ducesa de Valselay fuge de guvernul conservator al lui Ludovic al XVI-lea în Germania. Scopul lor? Să exporte libertinajul, o filozofie bazată pe respingerea moralităţii şi a autorităţii. E începutul unor întâlniri aventuroase. „Un indecent şi neruşinat film de artă. Serios, cine sunt eu să spun că nu e o capodoperă?”, citim reacţia lui Blake Williams, în revista Filmaker

, regia Luis Buñuel, Palme d'Or, Cannes 1961

Fantoma lui Franco bântuie întregul cinema spaniol şi, în cazul lui Luis Buñuel, îl face pe faimosul răzvrătit şi mai dornic să şocheze, să incendieze şi să scandalizeze. După anii petrecuţi în exil din cauza regimului fascist, se întoarce în Spania, în 1960, ca să facă

, un film presărat cu deviaţii,

cinică a autorului rămîne reconfortantă.

Bienvenido Mr Marshall, regia Luis Garcia Berlanga, Premiul internaţional şi menţiune specială a juriului la Cannes 1953

Această comedie se foloseşte de o implementare fictivă a planului Marshall în Spania ca să satirizeze spumos felul simplist, stereotipic, în care cetăţenii din diferite ţări – în cazul de faţă spaniolii şi americanii - se percep unii pe alţii. Filmul reuşeşte să fie atât pe gustul publicului, cât şi subversiv şi, aşa cum se întâmplă des în cinema-ul spaniol, se aventurează pe un teritoriu suprarealist, cu câteva secvenţe onirice memorabile.

, regia Carlos Saura, Marele Premiu al Juriului, Cannes 1976.

Puţini copii actori au avut şansa să joace nu în una, ci în două dintre capodoperele naţionale înainte să împlinească 11 ani. Ana Torrent a reuşit acest lucru, atunci când regizorul  Carlos Saura a distribuit-o în filmul de faţă, alături de Geraldine Chaplin, după ce-a văzut-o în

. Ca şi acea peliculă,

e o dramă enigmatică ce amplasează copiii într-un decor domestic ca să comenteze alegoric despre cum tineretul a fost abandonat de regimul lui Franco.

Los Santos Inocentes, regia Mario Camus (Premiul pentru cel mai bun actor ex aequo acordat lui Francisco Rabal şi Alfredo Landa şi Premiul ecumenic la Cannes, 1984)

Pelicula a stârnit admiraţia criticii prin felul extrem de realist în care a descris existenţa de zi cu zi a clasei de jos, extrem de sărace, din regiunea Extremadura, în timpul regimului franchist. Bazat pe un roman de Miguel Delibes, este acum considerat unul dintre cele mai bune filme făcute despre dictatură.