Alec Baldwin rupe tăcerea! Nervos, actorul s-a răstit la soţie în primul dialog cu presa despre crima de la filmări. „Copiii mei sunt acum în maşină şi plâng!”

31 octombrie, 2021
1 alec baldwin si sotia profimedia 0640615515 jpg jpeg

Alec Baldwin s-a dat jos din maşină, în timp ce se afla în Vermont cu familia, ca să vorbească cu jurnaliştii care îl urmăresc peste tot pe unde merge şi să facă primele declaraţii  despre împuşcăturile care au avut loc pe platoul de filmare al peliculei Rust, în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa şi alta a  ajuns la Terapie Intensivă.

Actorul susţine că a luat cina cu directorul de imagine Halyna Hutchins în prima zi de filmări, în New Mexico, înainte ca tragedia să aibă loc. În timp ce făcea primele declaraţii în faţa presei, starul hollywoodian s-a răstit la soţia sa de mai multe ori, tensiunea pe care o simte actorul zilele acestea fiind evidentă. Baldwin şi soţia sa Hilaria au coborât din maşina lor ca să vorbescă cu presa şi, în tot acest timp, cei doi soţi au filmat interacţiunea cu jurnaliştii. Alec a dezvăluit că susţine noi măsuri de restricţie a folosirii armelor pe platourile de filmare, pentru ca toate echipele de filmare să lucreze în condiţii de maximă siguranţă.

“Ce vreţi să ştiţi?”, a întrebat actorul vizibil agitat. Cei doi soţi au vorbit timp de patru minute cu jurnaliştii: „O femeie a murit. Era prietena mea. În ziua în care am ajuns în Santa Fe ca să începem filmările, am luat cina cu ea şi cu regizorul Joel. Eram o echipă bine sudată, care realizam un film împreună, când această nenorocire s-a întâmplat.”

Hilaria a intervenit vrând să spună ceva, însă soţul ei i-a tăiat-o rapid: „Scuză-mă!”, după care acesta a adăugat că i s-a ordonat de către poliţie să nu vorbească despre o anchetă care este în plină desfăşurare şi că vorbeşte cu poliţiştii în fiecare zi.

Şi declaraţiile continuă...

„M-am întâlnit cu soţul ei, Matthew, şi fiul lor. Da, am făcut asta”, a continuat Alec declaraţiile. Întrebat cum a decurs acea întâlnire, acesta a răspuns: „Nu ştiu cum s-o caracterizez”, după care a adăugat că „eram îngroziţi”, iar Hilaria a sărit imediat: „Ştiţi ceva? Fără detalii!”

Şi la această intervenţie a Hilariei, Baldwin s-a răstit puţin la ea: „Fă-mi o favoare! O să răspund la întrebare”.  

Când un reporter i-a spus că crede că soţul lui Hutchins e foarte supărat, actorul i-a replicat: „Omul e copleşit de durere”, după care a continuat: „Mai sunt, din când în când, accidente pe platourile de filmare, dar nimic asemănător cu ce s-a întâmplat acum. Incidentul acesta este o dată la un trilion!”

Alec a precizat apoi că soţul victimei este în şoc şi că el şi soţia lui sunt în „legătură permanentă cu el”. „Suntem foarte îngrijoraţi cu privire la familia lui şi la copilul lui. Cum spuneam, aşteptăm cu nerăbdare ca departamentul şerifului să ne spună că ancheta s-a încheiat”, spune Baldwin, după care întreabă iar răstit jurnaliştii: „Ce altceva mai vreţi să ştiţi?”

"E ceva personal!"

În privinţa folosirii armelor de foc la filmări, Alec a făcut următoarele declaraţii: „Sunt foarte interesat de măsuri care să limiteze folosirea armelor de foc pe platourile de filmare. Trăim în America. Ştiţi câte gloanţe au fost trase pe platourile de filmare sau în studiourile TV? Miliarde. Dar trebuie să ne dăm seama când se poate transforma totul într-o catastrofă, când trebuie luate măsuri noi. Însă nu eu decid asta. Eu nu sunt expert în acest domeniu. Aşa că ce decid alţii trebuie să fie cea mai bună măsură pentru a-i proteja pe oameni la filmări. Sunt perfect de acord cu asta şi voi sprijini astfel de măsuri cum voi putea mai bine.”

Când a fost întrebat de ce s-a retras acum în Vermont cu familia, Hilaria a răspuns repede: „E o informaţie privată asta!”, după care Alec s-a răstit iar la soţia ea şi a spus reporterilor: „E ceva personal, privat. Altceva?”

Când jurnaliştii n-au mai avut întrebări, Baldwin a ţinut să adauge: „Copiii mei sunt în maşină acum şi plâng”, iar Hilaria nu s-a putut abţine: „Pentru că voi îi urmăriţi peste tot şi ei ştiu asta”. Alec a continuat: „Din respect pentru voi, am coborât din maşină ca să vorbesc cu voi. Nu am voie să comentez nimic despre anchetă. Vorbesc cu poliţiştii zilnic. Ce vreau să spun e că am vorbit cu voi, din respect pentru voi, acum, vă rog, nu ne mai urmăriţi!”

“Plecaţia acasă!”, a conchis Hilaria.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG