News

Alexandra Dinu, cea mai bună actriţă a Italiei. Vezi o galerie foto seducătoare cu superba româncă

Alexandra Dinu, cea mai bună actriţă a Italiei. Vezi o galerie foto seducătoare cu superba româncă

La 33 de ani, drumul româncei în lumea filmului începe să fie pavat cu tot mai multe succese. E bine, filmul italian de televiziune „La Farfalla Granata“ i-a adus Alexandrei Dinu premiul pentru cea mai bună actriţă a Italiei, în cadrul ediţiei din acest an a festivalului de film de la Pompei.

Este al doilea premiu primit de frumoasa actriţă de origine română, după cel similar, din cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, la jumătatea lunii septembrie. Atunci, revista „Diva e Donna“i-a acordat un premiu graţie rolului acesteia din serialul „Rosso San Valentino“.

“Este copleşitor şi emoţionant. Este al doilea premiu primit în doar o lună de zile, iar acest lucru mă motivează, îmi demonstrează că sunt pe calea cea bună şi mă încurajeză acum spre următorul pas din cariera mea: filmele americane. Din păcate, nu am ajuns la Pompeii Film Festival, întrucât evenimentul s-a suprapus cu probele pentru un nou film”, a declarat Alexandra Dinu.

Sursa: Agenţia de Presă Mondenă