Alexandra Ungureanu - „Am renunţat demult la regimuri drastice şi restricţii”

16 februarie, 2017
16763856 10154740548580189 1934009429 o jpeg

Trăieşte în permanenţă momente frumoase şi, de cele mai multe ori, muzica este pentru ea ca o terapie. Artista ne-a dezvăluit si alte secrete care o ajută să aibă o viaţă frumoasă şi armonioasă.

image

Ce lucruri ţi-ai fi dorit să ştii sau să ţi se spună la începutul carierei tale muzicale?

Nu prea există reguli şi reţete în domeniul nostru, nu ştii niciodată cum se fabrică succesul. Important e să faci cu pasiune muzică, să o îmbrăţişezi chiar atunci când aduce şi frustrări, să fii adevărat, autentic, să nu cauţi măşti, pentru că la un moment dat tot vor fi date jos.

Care ar fost cel mai frumos moment de până acum pe care l-ai trăit pe plan profesional?

Probabil te gândeşti la hituri sau la premii, dar eu mă gândesc la feedback-ul pe care-l am de la oameni, întrucât pentru ei cânt şi ei sunt cei mai importanţi. Aşa că, din fericire, trăiesc în permanenţă momente frumoase şi din ele mă alimentez şi atunci când am perioade mai grele în carieră. Şi vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care-şi fac timp să-mi scrie pe pagina mea de facebook.

Înainte de a urca pe scenă, ai vreun obicei sau un ritual pe care îl respecţi cu stricteţe? Dacă da, care e acela?

Am grijă să nu mănânc cu minimum 2 ore înainte de concert şi-mi place să beau ceai verde în timp ce-mi fac makeup-ul. În rest, nimic special, încerc să-mi creez o stare bună şi să mă detaşez de probleme înainte să urc pe scenă.

S-a întâmplat de multe ori ca muzica şi propriile concerte să-mi fie chiar mie terapie, urcând pe scenă foarte obosită sau bolnavă, şi terminând într-o formă foarte bună, datorită adrenalinei şi schimbului de energii cu publicul.

 Care este cea mai mare sursă a ta de inspiraţie?

Nu mi-a plăcut, până de curând, să cânt despre poveştile mele personale, mi s-a părut că m-ar face prea vulnerabilă. Am cântat poveşti în care se poate regăsi oricine. Dar vă divulg un secret, am acum în pregătire nişte piese în care cânt despre experienţe prin care am trecut chiar eu, şi abia aştept să le lansez.

Îmi mai place, când am timp, să merg pe stradă sau cu metroul, să fiu atentă la oamenii din jurul meu şi să-mi închipui ce poveşti ascund cei care îmi atrag atenţia în mod deosebit şi să încerc să scriu despre asta.

image

În ceea ce priveşte aspectul fizic, care este ritual tău de frumuseţe?

Pentru mine e foarte importantă demachierea şi curăţarea riguroasă a tenului, în fiecare seară şi dimineaţă. Folosesc chiar mai multe produse de curăţare simultan, lapte demachiant, ulei relaxant pentru demachiere şi apă micelară. Folosesc apoi toner şi un produs pentru ten sensibil, sau o cremă hidratantă, în prioada mai rece a anului. Asta în ceea ce priveşte îngrijirea acasă, pentru că, în salon, folosesc de mai bine de jumătate de an tratamentul HydraFacial. Este o terapie care asigură simultan curăţarea, exfolierea, extracţia impurităţilor şi hidratarea tenului. Procedura este rapidă, înlocuieşte cu succes tratamentele de ore întregi din cosmetica clasică, nu este dureroasă, pielea rămâne curată, frumoasă, protejată de antioxidanţi şi nici nu necesită timp de recuperare.

Când vine vorba de menţinerea siluetei, ce alimente refuzi să consumi cu desăvârşire? Şi cele la care nu ai renunţă niciodată?

Am renunţat demult la regimuri drastice şi restricţii şi merg mai mult pe echilibru. Şi funcţionează mai bine decât dietele heirup-iste şi chiar mă simt în formă acum. Mănânc cam de toate, dar cu accent pus pe alimentele sănătoase, fructe, legume, nuci şi seminţe crude. Până acum vreo 2 ani nu mâncam deloc carne de porc, dar am început s-o prefer in locul cărnii de pui din comerţ,  plină de hormoni. Mănânc şi dulce, dar cu măsură, şi în general merg pe varianta de desert raw vegan. Ce mai am de îmbunătăţit e să mut mai devreme ora cinei.

image

Ştiu că obişnuieşti să faci sport. Pe lângă sală, mai ai şi alte obiceiuri sănătoase care te ajută să te menţii în formă?

Am revenit în sală din toamna anului trecut, făcusem o pauză pentru că am avut nişte probleme de sănătate, o anemie de care trebuia neapărat să mă ocup. Când revine anotimpul călduros, îmi place mult să merg să alerg în parc, cu căştile pe urechi.

Tot pentru siluetă, fac de ceva vreme VelaShape. Este o procedura non-invazivă, nedureroasă, dimpotrivă, pentru mine este un adevărat răsfăţ, pentru că iubesc masajul cu rolele mecanice şi felul în care lucrează vacuumul. Am avut rezultate încă de la prima şedinţă, când am putut constata că pielea capătă tonus şi devine catifelată. În timp, ajută la diminuarea celulitei şi la slăbirea în circumferinţă, mai ales în zona coapselor, unde îmi doream o îmbunătăţire clară. Este un tratament pe care nu l-aş mai putea scoate din rutina mea de întreţinere, un adevărat aliat al frumuseţii.

Cu toţii avem mici plăceri vinovate. Poţi să-mi spui o plăcere vinovată de-a ta?

Shoppingul de haine online, uneori nu mă pot opri.

Spune-mi trei lucruri care nu-ţi lipsesc niciodată din geantă.

Portofelul, crema de mâini şi un ruj.

În încheiere, spune-mi, te rog, un lucru despre care oamenii ar fi surprinşi să-l ştie despre ţine.

Sunt vitezomană



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG