Vedete

Alexandru Ciucu a avut parte de-o aniversare specială. Corina Chiriac i-a făcut dedicaţii muzicale FOTO&VIDEO

Alexandru Ciucu a avut parte de-o aniversare specială. Corina Chiriac i-a făcut dedicaţii muzicale FOTO&VIDEO camera-retro icon Vezi galeria 12 poze

Ieri, creatorul de modă şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un cadru deosebit.

Ca în fiecare an, pe 2 februarie, Alexandru Ciucu este sărbătorit de familie, dar şi de prieteni şi colaboratori. Aniversarea din acest an, însă, a fost una cu totul deosebită, având în vedere că data de 02.02.2020 a fost declarată unică prin formatul său - practic, citită de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, este de-o simetrie perfectă, ceea ce în numerologie se numeşte palindrom perfect şi se întâmplă o dată la o mie de ani.

Mai mult decât atât, ieri Alexandru Ciucu a împlinit vârsta de 44 de ani - cu o simetrie a cifrelor la fel de interesantă.

O zi plină de coincidenţe şi semnificaţii frumoase, pe care couturierul Casei Regale a petrecut-o alături de cei dragi la showroom-ul său. Guest starul petrecerii a fost Corina Chiriac, care s-a întrecut în urări şi dedicaţii speciale.

"Îi mulţumesc Corinei Chiriac, un artist desăvârşit, pentru că ne-a purtat prin cântecele ei înapoi în copilărie şi în adolescenţă", a spus aniversatul zilei, care şi-a răsfăţat invitaţii cu tort şi şampanie fină.

„Nu am mai avut de mult timp o petrecere aşa mare de ziua mea si mi o doream. Au venit peste 100 de oameni şi sunt fericit că au fost alături de mine. Mă gândesc deja la anul să fac o petrecere tematică, poate un bal mascat. Am avut-o ca invitat special pe Corina Chiriac care a şi cântat ‚La mulţi ani’  la miezul nopţii, împreună cu Alina şi ceilalti invitaţi. Invitând-o să cânte la petrecere, am vrut cumva să ‚opresc timpul’ şi să-mi întorc invitaţii în vremea copilăriei, să mai trecem pe ‚Strada Speranţei, la parter’, să ne aducem aminte ‚ce mică era Vacanţa Mare’ şi într-‚o clipă de sinceritate’ să vedem dacă ne mai ‚recunoaştem din vedere’”, povesteşte designerul. 

Alexandru Ciucu mărturiseşte că se simte, la 44 de ani, plin de energie şi dornic să facă noi lucruri extraordinare şi să se implice în a schimba lumea în bine. 

“La 44 de ani mă simt plin de energie şi de dorinţa de a face lucruri extraordinare. Ştiu sigur că anul acesta va fi unul special pentru că aşa a şi debutat. Îmi doresc să pot găsi un echilibru decent între viaţa de familie, viaţa profesională, prieteni şi eu însumi cu toate trăirile şi pasiunile mele. Şi să schimb lumea în bine într-un fel sau altul”, adaugă Alexandru Ciucu.