Amal Clooney şi-a pus în evidenţă picioarele lungi. Uite apariţia ei!

23 septembrie, 2016
Amal Clooney Steps Out In New York City jpeg

Nu e prima oară când îi lăudăm o ţinută, căci doamna Clooney are un stil vestimentar şic şi unic, şi ne surprinde mereu cu câte o apariţie de genul.

Amal, ieri, la ieşirea dintr-un hotel din New York

Totuşi, nu putem să nu precizăm faptul că roşu o prinde cel mai bine şi că acest outfit, purtat recent la ieşirea din Hotelul Carlyle din New York, joi, ne place foarte tare!

Rochia i-a venit ca şi turnată

Ce să mai, soţia actorului George Clooney ştie cum să se pună în evidenţă! Iar acest oufit, purtat ieri de avocata de 38 de ani, fix asta face. Drept dovadă sunt privirile încântate ale celor pe lângă care trece avocata la ieşirea din respectivul hotel.

Şi-a accesorizat ţinuta doar cu o pereche de cercei şi o geantă neagră

Revenind la rochia roşie, trebuie să precizăm că este o alegere foarte stylish, ţinuta respectând trendurile de toamna aceasta: mâneci clopot şi fundă supradimensionată. Nu ştim cine este creatorul acestei ţinute, dar ştim că lui Amal îi vine foarte, foarte bine!

O ţinută foarte stylish!

foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg