Amanda Bynes a revenit în atenţia presei! Cum arată acum?

24 februarie, 2016
Amanda Bynes on the Red Carpet (cropped2) jpeg

A fost la un moment dat ”copilul minune„ de la Hollywood, însă dependeţa de droguri, consumul de alcool şi episoadele depresive au făcut ca Amanda Bynes să se retragă din cariera actoricească şi să se interneze la tot soiul de clinici de reabilitare.

`90 - 2013

Ei bine, acum, actriţa pare că se simte mai bine şi că-ncearcă să-şi recapete viaţa. Nu în faţa reflectoarelor, aşa cum ne-am aştepta, ci mai degrabă în spatele lor. Fosta actriţă urmează acum cursuri de design vestimentar la Fashion Insitute of Design & Merchandising, din Los Angeles. Şi se descurcă foarte bine, dacă e să plecăm urechea la spusele celorlalţi cursanţi: ”Pare sănătoasă şi este concentrată la cursuri”.

Aşa arată în prezent

În plus, Amanda a revenit şi pe Twitter postând un selfie cu ea. În fotografie, observăm cum actriţa şi-a schimbat un pic look-ul, optând pentru unul mai ”curat”. Se pare că aceasta a renunţat la pletele lungi şi inestetice în favoarea unui bob stylish. De asemenea, şi-a schimbat culoarea părului, vopsindu-l într-o nuanţă mai deschisă.

sursa foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg