Amber Heard e una dintre cele mai sexy actriţe de la Hollywood, dar iat-o pe sora sa, Whitney!

19 martie, 2018
Ferragamo Fashion Show At Pashkova House jpeg

Şi-a construit cariera actoricească de la 0, fără background ori studii, a fost soţia lui Johnny Depp şi s-a iubit, până nu demult, cu miliardarul Elon Musk. Ea e Amber Heard, una dintre cele mai sexy, dar şi controversate actriţe de la Hollywood.

foto: Getty Images

Familia actriţei Amber Heard. Părinţii ei şi sora ei mai mică, Whitney

Puţini ştiu, însă, că actriţa în vârstă de 31 de ani are o soră mai mică decât ea cu an, pe nume Whitney Heard. Şi deşi nu s-a mutat din Texas în Los Angeles cu gândul de a deveni actriţă, Whitney i-a călcat pe urme, în cele din urmă, surorii sale mai mari.

Amber Heard şi sora ei, Whitney Heard

Whitney a apărut în 2007 în pelicula ”Homo Erectus”, într-un rol secundar. De atunci, n-am mai văzut-o pe micile ecrane, însă am avut ocazia s-o revedem în fotografiile surprinse de paparazzi. Amber şi Whitney sunt foarte apropiate, astfel încât cele două apar mai mereu împreună la petrecerile hollywoodiene.

Whitney Heard şi Amber Heard

De altfel, Whitney îi seamănă destul de mult surorii sale mai mari şi mai célèbre. E la fel de înaltă, blondă şi se bucură de o siluetă silfidă, ca de model. Suntem curioşi, însă, dacă va avea mai mult noroc decât sora sa în ceea ce priveşte viaţa amoroasă…

image image image


Recente pe Ok! Magazine

Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg